Cezar Ouatu, inscris in PSD! Cum de a luat artistul aceasta decizie: "Vreau sa arat lumii intregi ca..."

Cezar Ouatu s-a înscris, miercuri, în PSD, intrând în organizaţia din Ploieşti a partidului, el spunând că nu şi-a propus să ajungă undeva anume în politică şi că alegerea sa politică "nu are nicio legătură" cu cariera artistică, importantă fiind "alchimia" creată între el şi PSD Prahova.

Autor: Redactia WOWbiz

Cezar Ouatu, care a reprezentat România la concursul Eurovision anul trecut, a fost primit miercuri după amiază în PSD, în cadrul unei şedinţe la care a participat preşedintele PSD Ploieşti, Iulian Bădescu. Ouatu a declarat jurnaliştilor, la sediul PSD Ploieşti, că a intrat în rândul PSD datorită ideilor sale politice de stânga.

"Crezul social-democrat făcea parte din mine de ceva vreme, din familie, de fapt.

Decizia nu a fost una peste noapte, nici din punct de vedere strategic, interesat, oportunistic. (…) Nu este o alegere pripită, este o alegere la care am stat ore, zile, nopţi şi m-am gândit", a afirmat solistul, conform Mediafax.

El a spus că nu a primit o propunere din partea partidului pentru a se înscrie, ci a devenit membru PSD "de bunăvoie şi nesilit de nimeni, cum se zice", intrând în PSD Ploieşti întrucât este ploieştean. Întrebat ce anume şi-a propus să facă în politică şi unde doreşte să ajungă ca politican, Cezar Ouatu a spus că are "obiective personale", dar nu şi-a propus ceva anume.

"Este prematur să mă gândesc unde voi ajunge, dacă, ce şi cum. Efectiv am anumite obiective personale. În primul rând, susţinerea pe care o putem avea reciprocă. Eu cred că multă lume zice ce legătură are politica cu arta.
Are o legătură. Cred că înainte de toate suntem oameni, avem suflete. Muzica pe care o cânt face să vibreze zeci de mii de oameni. Ceea ce vreau să fac împreună cu PSD este să aduc, în afară de beneficiile sufleteşti, de care avem nevoie la un moment dat, nu numai politice, şi un beneficiu la nivel naţional. Cred că suntem văzuţi bine până la un moment dat din punct de vedere cultural, după care lumea uită cine suntem, recurg la acele acte de xenofobie, românii ţiganii etc.
Vreau să arăt lumii întregi, împreună cu echipa şi cu familia PSD că suntem un popor plin de talente şi mai ales avem un potenţial intelectual peste media europeană",
a spus Cezar Ouatu.

În ceea ce priveşte aşteptările sale de la formaţiunea politică al cărei membru a devenit, artistul spune că importantă este "alchimia" între el şi membrii PSD de la Prahova.

"Aştept ceea ce eu voi propune şi aştept în primul rând susţinere, dar cred că alchimia interumană care s-a creat şi care este între mine şi PSD Prahova, tot ce înseamnă, preşedinte, membri, vicepreşedinţi este o alchimie foarte
importantă şi acest lucru m-a făcut şi m-a stimulat cu atât mai mult să facem împreună ceva",
a explicat Cezar Ouatu.

Citeste si: Răsturnare neașteptată de situație în Casa iubirii! Larisa va dezvălui detalii uluitoare despre una dintre colegele sale! „Oricum ea este în situația josnică!” Aflați ce se va întâmpla, joi, 28 septembrie, de la orele 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citeste si: Așa arată dezastrul. Ce a mai rămas după incendiul care a dus la moartea a peste 100 de persoane care participau la o nuntă| FOTO și VIDEO- stirileprotv.ro

Distribuie pe:
Abonează-te pe

Citește și:

Mira și iubitul ei au împlinit doi ani de relație! Ce mesaj a transmis artista în mediul online cu ocazia acestei zile speciale: „Zece vieți de-aș sta cu tine”

Doina Teodoru a dezvăluit motivul pentru care ea și Cătălin Scărlătescu nu au mai apărut împreună. Ce se întâmplă cu ei de ceva timp?

Așa arată dezastrul. Ce a mai rămas după incendiul care a dus la moartea a peste 100 de persoane care participau la o nuntă | FOTO și VIDEO

Ce a făcut Bogdan de la Ploiești după ce s-a zvonit că s-ar fi despărțit de Cristina Pucean! „Pentru cei care nu credeau”

EXCLUSIV - Aderarea României la Spațiul Schengen - Analiză. Marius Ghincea: ”Nu avem șanse credibile de a fi admiși mai devreme de 2025” - De ce se opune, de fapt, Austria?

„Astăzi s-a declanșat o avalanșă!” Oana Roman, prima reacție după ce Marius Elisei și-a refăcut viața sentimentală

Oana Zăvoranu și Alex Ashraf s-au despărțit după un mariaj de 7 ani. Bruneta a confirmat divorțul: "Sunt în sfârșit o femeie liberă care are de unde alege"

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies