
In articol:
Cezar Petcu, agresorul lui Bebino, s-a îmbolnăvit după gratii. Interlopul cere o întrerupere a pedepsei susţinând că îi este imposibil să se trateze în penitenciar.
Cezar Petcu - Bebino[Sursa foto: Captură YouTube]
Cezar Petcu a fost condamnat pentru tentativa de omor comisă asupra lui Bebino. Judecătorii au intervenit asupra deciziei de comdamnare, iar pedeapsa i-a fost micşorată.
Cu toate acestea, Cezar Petcu a depus o cerere de întrerupere a pedepsei deoarece susţine că s-a îmbolnăvit şi nu se poate trata în penitenciar."Executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi întreruptă (...) când se constată pe baza unei expertize medico-legale că persoana condamnată suferă de o boală ce nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și face imposibilă executarea imediată a pedepsei, iar instanța constată, pe baza probelor, că specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică”, conform articolului invocat de Cezar Petcu.
Citeste si: Faimosul creator de modă Givenchy a murit la vârsta de 91 de ani - libertatea.ro
Judecătorii s-au întâlnit într-o şedinţă nocturnă pentru a decide soarta lui Cezar Petcu.
"Se emite adresă la Penitenciarul Rahova pentru a comunica acte și înscrisuri medicale din care să rezulte dacă petentul este în evidență cu afecțiuni medicale/cronice și o copie a MEPI în executarea căruia se afla acesta. Se emite adresă către condamnat pentru a comunica dacă își mai menţine această cerere sau înţelege să o retragă şi dacă este de acord cu efectuarea expertizei medico-legale”, au decis magistrații, în ședința organizată în miez de noapte,
Pedepsele interlopilor au fost micşorate
Cezar Petcu și Mohamed Ionescu au fost acuzaţi pentrutentativă de omor asupra lui Bebino . Iniţial, cei doi au fost comndamnaţi la 6 ani şi 8 luni de închisoare, iar mai apoi judecătorii au decis reducerea pedepselor la cinci ani de închisoare.
"Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Petcu Cezar Roberto pentru infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor, de la 6 ani și 8 luni închisoare la 5 ani închisoare. Reduce durata pedepsei complementare de la 5 ani la 4 ani. Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Ionescu Mohamed Constantin pentru infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor, de la 6 ani și 8 luni închisoare la 5 ani închisoare. Reduce durata pedepsei complementare de la 5 ani la 4 ani. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Petcu Cezar Roberto durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 13.01.2020 la zi. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Ionescu Mohamed Constantin durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 27.01.2020 la zi. Definitivă”, au decis, recent, judecătorii.