China a interzis intonarea imnului naţional la nunţi şi înmormântări

Imnul naţional al Chinei nu va mai putea fi intonat la nunţi, înmormântări, baluri şi alte reuniuni lipsite de conotaţie politică şi va putea fi cântat doar la anumite evenimente, care sunt "pline de demnitate", a anunţat vineri presa oficială din această ţară, citată de Reuters.

novalue
Autor: V.P.

Noua lege doreşte "să stabilească o etichetă adecvată pentru imnul naţional (chinez), care reflectă independenţa şi libertatea naţională, o ţară prosperă şi puternică şi bogăţia poporului", afirmă agenţia de presă de stat Xinhua.

Imnul Republicii Populare Chineze, intitulat "Marşul Voluntarilor", va putea fi intonat la începutul unor sărbători importante sau în debutul unor adunări publice cu caracter politic, cu ocazia unor reuniuni diplomatice oficiale sau al unor întâlniri internaţionale semnificative, a adăugat aceeaşi agenţie de presă, citând un comunicat al Partidului Comunist din China.



Imnul chinez va putea fi intonat şi atunci când sportivii chinezi câştigă medalii şi "pe stadioanele în care ei luptă pentru demnitatea naţională".

Persoanele care încalcă această lege vor fi "criticate şi corectate", a adăugat agenţia de presă Xinhua.

Imnul naţional chinez, un cântec patriotic, datează de dinainte de Revoluţia comunistă din China din 1949 şi include următorul vers: "Înfruntaţi focul inamicilor, mărşăluiţi spre înainte!".

Citeste si: Vestea tristă a dimineții. Din păcate, e vorba despre Camelia Mitoșeru...- bzi.ro

Distribuie pe:
Abonează-te pe

Citește și:

Închiderea granițelor nu este o soluție împotriva tulpinii Omicron, este avertismentul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii

Un virusolog italian face praf România din cauza ratei mici de vaccinare anti-COVID: „Și atunci care este alternativa la vaccinare, să nu faci nimic? Dacă da, zboară în România!”

Cetățeni greci, prinși cu certificate COVID falsificate în România și Bulgaria. Ancheta bate pasul pe loc: „Odată ce titularul are un astfel de document, este imposibil de...

4 nativi vor lua decizii noi în viață începând cu săptămâna viitoare

ŞOC în România! Ce relație e între Prodanca și Kamara. S-a aflat totul. Reghe o să moară

SMILEY se desparte de Gina Pistol! A aflat ce a făcut aceasta ca să devină prezentatoare la Antena 1! ESTE SCANDAL IMENS!

Tensiuni fără precedent la Antena 1. Vedetele postului s-au răzvrătit. Rivalii de la PRO TV, dați exemplu

EXCLUSIV | K.O. devastator pentru Moroșanu: ”Se plimbă cu caravana”. Lovituri sub centură și pentru frații Stoica

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies