
In articol:
Situația economică a României este tot mai complicată. ROBOR-ul a explodat, scumpirile masive și-au pus amprenta asupra noastră, iar ratele au crescut și ele considerabil. Războiul dintre Ucraina și Rusia ne-a dat total peste cap din punct de vedere financiar, iar românii se chinuie tot mai mult să trăiască de pe o zi pe alta.
De ce România are cea mai mare inflație din UE?
Cifrele INS arată că România are cea mai mare inflație din Europa. Suntem cel mai afectat popor când vine vorba de prețuri, economie, salarii. Analistul economic Aurelian Dochia explică de ce a ajuns România în această situație și unde este principala problemă.
"Într-adevăr, avem cea mai ridicată rată a inflației și nu este o noutate.
România are de foarte multă vreme, de peste un deceniu, o rată a inflație mai ridicată decât media europeană și în unele cazuri a fost chiar cea mai înaltă din Europa. Asta ține de mai multe explicații. Printre altele, este și faptul că în procesul de convergență cu Uniunea Europeană este de așteptat ca în timp prețurile din România să se apropie de cele din Uniunea Europeană. Ele au pornit de la niveluri mult mai scăzute, chiar și acum prețurile medii pe diverse categorii de produse sunt mult mai scăzute în România decât în UE.
Procesul acesta de convergență probabil că va mai dura un deceniu și chiar mai bine. Asta va face ca în România, tendința de a avea o inflație mai ridicată să fie mai mare. Eu aș spune că privind pe termen lung, acesta a fost principalul lucru. În anul 2021 și 2022 au intervenit și factori conjuncturali. În primul rând, pandemia și efectele ei, apoi războiul din Ucraina și efectul crizei energetice, pe care l-a generat, care au lovit România, mai mult decât pe alte țări europene.
Citeste si: Hemoroizi externi – cauze si metode de tratament
Cât timp ne vom mai confrunta cu inflația?
Aurelian Dochia, fost Deputat în Parlamentul României, a avut o curajul să calculeze termenul în care inflația ne va afecta la fel de tare, precizând dacă lucrurile se vor putea înrăutăți sau diminua curând. A explicat pe scurt problema principală a statului nostru și schimbările care trebuie aduse pentru a nu ajunge într-o situație critică.
Citeste si: Calendar ortodox 5 iunie 2023. Sărbătoare importantă pentru credincioși- stirilekanald.ro
"Din păcate, nu cred că are cineva un răspuns la asta, pentru că sunt scăpate de sub control lucrurile la nivel mondial. Există o criză la prețurile energie, care este, pe de o parte, datorată războiului din Ucraina, doar că, pe de altă parte, este legată și de tranziția energetică care este aproape să depășească dependența de consum de fosil și asta va genera costuri pe care tot noi trebuie să le plătim. Asta nu se rezolvă repede, ci în câteva decenii de acum acolo și aceste costuri au făcut schimbări în toate domeniile. Vom avea o perioadă îndelungată de costuri ridicate și de o inflație mare. Poate că în anul viitor datorită unui factor mai degrabă statistic, decât a unor realități din teren, dar datorită modificării bazei de raportare a inflației, vom avea cifre de inflație mai mici, decât cele la care suntem acum. Cu toate că, și în privința asta nu poți să fii sigur, pentru că cifra oficială de inflație în România este foarte puternic distorsionată de măsurile pe care le-a luat guvernul de protejare a populației și antreprenorului. Dacă aceste măsuri vor continua să existe costurile de energie se vor scumpi foarte puternic și cifra de inflație va rămâne mare. Sunt multe necunoscute și trebuie să fim pregătiți și pentru un scenariu mai puțin plăcut.", a declarat Aurelian Dochia, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.
Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!