
kanald.ro
Maria But de la „Insula de 1 milion”
TV
Maria But face parte din cei 50 de concurenți curajoși ai celui mai mare experiment social televizat, „Insula de 1 milion”.
„Insula de 1 milion”, cel mai mare experiment social din istoria televiziunii, va cuceri publicul din România, doar la Kanal D. Vezi cine este Maria, una din concurentele emisiunii și cu ce se ocupă.
But Maria Diana s-a născut pe 4 februarie 1998 și este din Lovrin, Timiș. Tânăra este pasionată încă din copilărie de citit, sport și călătorie. În trecut, a practicat handbal, însă nu a mers pe acest drum, deși își dorea.
Concurenta a urmat studiile Liceului cu Program Sportiv „Banatul”, apoi a absolvit Facultatea de Kinenoterapie și Motricitate Specială. Este de profesie kinetoterapeut, iar în prezent are grijă de o fetiță în vârstă de 2 ani, în Timișoara.
Deși are doar 25 de ani, But Maria Diana a lucrat în mai multe locuri, chiar și în străinătate. Când avea 23 de ani, a mers în America, ajutată de o prietenă care era acolo. A locuit aproape 6 luni în Florida, timp în care a avut grijă de doi copii, dar făcea și mâncare, curățenie.
Concurenta a fost împreună cu un bărbat aproximativ 5 ani, dar au decis să meargă pe drumuri separate, iar acum sunt în relații bune. În prezent, tânăra este într-o relație cu o fostă colegă de liceu, pe nume Loredana.
Viața a ajutat-o să devină puternică, să își dorească mereu mai mult și să aibă încredere în ea. Își dorește să viziteze întreaga lume și să se bucure de moment, ori de câte ori are ocazia.
But Maria Diana a ales să participe la cel mai mare experiment social televizat din România, pentru a-și testa limitele și luptă pentru visul ei.
Insula de 1 milion, emisiune Kanal D
Maria Diana este o persoană independentă, hotărâtă și curajoasă, însă pentru a ajunge atât de puternică a trecut prin mai multe momente dificile în viață.
La un moment dat, au mers la o familie în Lovrin, care i-a luat pe cei în plasament, aproximativ 10 ani. Mama lor a locuit în aceeași casă timp de 8 ani, apoi s-a recăsătorit și s-a mutat în Germania.
Chiar dacă locuia împreună cu frații ei, Maria nu a reușit să îi iubească pe părinții adoptivi, în schimb îi respecte pentru tot ceea ce au făcut pentru ea.
După un timp, concurenta s-a mutat împreună cu fratele ei, Adrian Stoica, dar această schimbare nu le-a picat bine celor care i-a adoptat. Sora cea mică are 15 ani și locuiește tot la părinții adoptivi, care sunt foarte stricți și nu îi dau voie să țină legătura cu Maria și Adrian.
Insula de 1 milion, emisiune Kanal D
„Insula de 1 milion”, este cel mai mare experiment social televizat, pe care Kanal D îl va oferi publicului său. 50 de concurenţi cu profesii, vârste, pasiuni diferite vor intra într-o competiţie individuală pentru cea mai mare miză pusă în joc de o televiziune din România, 1.000.000 de lei.
Fiecare concurent va primi la începutul concursului o brăţară în valoare de 20.000 de lei. Cele 50 de brăţări valorează împreună 1.000.000 de lei, miza uriaşă a competiţiei. Obiectivul participanților este acela de a aduna cât mai multe brăţări pe parcursul concursului.
Potrivit regulamentului, brățările pot fi câștigate, în diferite probe de condiţie fizică, anduranţă, viteză de reacţie, inteligenţă, sau moștenite de la concurenţii care vor părăsi competiţia pe parcurs. Cu cât dezvoltă relaţii mai apropiate, de încredere, prietenie, alianţe, cu atât au mai multe şanse de a avansa în concurs.