Cine sunt cele 48 de victime care au murit în urma incendiului. Artişti, jurnalişti şi studenţi străini, printre cei dispăruţi

Bilanţul tragediei din Colectiv a ajuns, marţi, la 48 de decese. Ultima persoană care şi-a pierdut viaţa este Tudor Golu, autorul videoclipului pentru piesa "The Day We Die", inclusă pe albumul lansat de trupa Goodbye to Gravity în seara incendiului. Printre victimele care au pierdut lupta cu moartea în ultimele zile se numără artişti, jurnalişti şi studenţi străini.

Autor: I.M.D.

Marţi, a încetat din viaţă Tudor Golu, unul dintre pacienţii transferaţi, duminică noapte, în spitale din Marea Britanie. Avea 28 de ani şi era chitaristul formaţiei Axial Lead, artist grafic, animator 2D şi 3D şi cel care a făcut videoclipul melodiei "The day we die", al trupei Goodgye to Gravity. Acesta a fost transferat duminică seară într-un spital din Birmingham, Marea Britanie, el fiind din 30 octombrie, după incendiul din Colectiv, internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, în stare critică.

Tudor Golu a decedat, din cauza arsurilor care i-au cuprins o mare suprafaţă din corp şi a arsurilor de căi respiratorii.

Luni, au decedat două persoane: jurnalista şi fotografa Teodora Maftei  şi fotograful Liviu Zaharescu.

Ultima persoană care a decedat dintre răniţii din incendiul din Colectiv este Liviu Zaharescu, un tânăr din Braşov, care lucra ca fotograf pentru o publicaţie online de muzică rock.Liviu Zaharescu era originar din Braşov şi absolvise Facultatea de Marketing a Academiei de Studii Economice Bucureşti. Lucra, din 2010, ca fotograf de concerte pentru publicaţia online Let's Rock România.
Potrivit surselor citate, tânărul a fost internat la Spitalul de Arşi în 30 octombrie, în stare critică, având arsuri pe o mare suprafaţă din corp şi pe căile respiratorii.

Pasionată de fotografie, Teodora Maftei, în vârstă de 36 de ani, editor la Pro TV, se pregătea înainte de tragedia din Colectiv de lansarea unei noi expoziţii personale, intitulată "London Unedited-

a series of unphotoshopped photos by Teodora Maftei", al cărei vernisaj era programat pentru 2 noiembrie. Reporter, redactor, fotograf si blogger, Teo a cutreierat lumea-n lung şi-n lat, surprinzând unele dintre cele mai frumoase imagini, o parte dintre acestea fiind publicate pe site-ul său, teo.photography, informează Pro TV. După incendiul din clubul Colectiv, a fost internată la Spitalul de Arşi din Capitală, în stare critică, cu arsuri pe mare suprafaţă din corp şi cu arsuri de căi respiratorii.
În 4 noiembrie, Teodora Maftei a fost transferată la Spitalul Hadassah Medical Center din Ierusalim, conform Intermedicas.

Duminică, patru persoane rănite în incendiul de la clubul Colectiv şi-au pierdut viaţa: Alexandra Rădulescu, Ayberk Manci, Dan Matei Alexandru şi Bogdan Enache.

Alexandra Rădulescu, căreia prietenii îi spuneau Sandy, avea 26 de ani, era din Braşov şi lucra ca barmaniţă în clubul Colectiv din Bucureşti. Aceasta era la muncă în seara în care a izbucnit incendiul şi a fost grav rănită.

Ea a fost internată în stare gravă la Spitalul Floreasca din Capitală, având complicaţii mari la plămâni, potrivit unor mesaje ale unor prieteni ai acesteia publicate pe Facebook. Aceştia au încercat în ultimele zile să strângă fonduri pentru a o ajuta pe Alexandra.

Ayberk Manci, cetăţean turc, era student la Facultatea de Studii Economice a Universităţii din Izmir şi se afla în România prin programul universitar Erasumus. Tânărul turc fusese rănit grav în incendiul din Clubul Colectiv din Bucureşti şi a murit la Spitalul Floreasca.

În vârstă de 26 de ani, Dan Matei Alexandru era din Bucureşti şi a murit la Spitalul de Arşi.

Bateristul trupei Goodbye to Gravity, Bogdan Enache, a murit, duminică seară, după ce a intrat în stop cardiorespirator în aeronava care îl transporta la o clinică din Elveţia şi care a fost întoarsă din drum. Bogdan Enache este al treilea membru al trupei Goodbye to Gravity care îşi pierde viaţa în urma incendiului din clubul Colectiv, după Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru. Ceilalţi doi membri ai trupei sunt grav răniţi.

Citeste si: Noi indicii din noaptea jafului, care a avut loc în locuința lui Culiță Sterp- kfetele.ro

Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro

Sâmbătă, nouă persoane rănite în urma incendiului din Colectiv şi-au pierdut viaţa- şapte în spitale din Capitală şi două imediat ce au fost transferate în Olanda: Daniel Ciobanu, Ionuţ Cosmin Popescu, Ionuţ Maior, Adrian Popa, Tullia Ciotola, Florin Popescu, Mavi Serian, Andra Elena Toader şi Alexandru Chelba.

Daniel Ciobanu, chitaristul trupei Prea Târziu, era în 30 octombrie în clubul Colectiv pentru a filma concertul trupei Goodbye to Gravity. Acesta avea 39 de ani, era tatăl a doi copii şi se ocupa şi de producţie audio-video, potrivit cumnatului acestuia, Andrei Ciobanu. El a murit sâmbătă dimineaţă, la Spitalul de Arşi, avand arsuri grave pe o suprafaţă de 47% din corp şi o deteriorare severă a căilor respiratorii cauzată de toxinele inhalate în incendiul din Colectiv. "Pielea arsă s-a suprainfectat", a mai scris Andrei Ciobanu. Daniel Ciobanu trebuia să fie transferat joi, la un spital din Israel. Decizia de transfer a fost luată după vizita profesorului David-Michael Linton, directorul secţiei de Terapie Intensivă din cadrul Hadassah Medical Center.

Vineri, reprezentanţii Spitalului de Arşi, întrebaţi despre Daniel Ciobanu, declarau că acesta era în stare foarte gravă şi a necesitat traheostomie de urgenţă.

Ionuţ Cosmin Popescu era internat la Spitalul de Arşi şi avea arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului, fiind de o săptămână în comă indusă. El a murit sâmbătă. Ionuţ Cosmin Popescu, în vârstă de 32 de ani, era din Focşani, dar lucra în Bucureşti. Fiu al lui Valter Popescu, fost director al societăţii de termoficare din Focşani (ENET SA), şi al doctorului Anişoara Popescu, Ionuţ Cosmin Popescu s-a numărat printre victimele incendiului din clubul Colectiv, în care a decedat şi prietena tânărului, Monica Tănăsoiu, în vârstă de 35 de ani. Fata era din Ploieşti, dar locuia în Bucureşti, unde lucra la o agenţie de publicitate. Monica Tănăsoiu a murit chiar în noaptea incendiului, fiind identificată de către mama sa, a doua zi, la morgă, după cercei.

La Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a murit, sâmbătă, Ionuţ Maior (27 de ani). Soţia acestuia este internată, în urma incendiului din Colectiv, tot în Spitalul Universitar, aceasta fiind detubată recent, după ce mai multe zile a fost în stare gravă. Ionuţ Maior era din Bacău şi a fost basist al trupei Bruma, potrivit informaţiilor de pe pagina sa de Facebook, unde el postase, în ultima perioadă, mai multe filmuleţe cu piese ale trupei Goodbye to Gravity, la al cărei concert se afla împreună cu soţia sa. Tânărul suferise arsuri grave după ce, în urma incendiului, s-a aruncat peste soţia sa pentru a o salva.

Florin Cristian Popescu, bodyguardul clubului Colectiv, era internat la Spitalul SRI, în stare critică, cu pronostic rezervat. Florin Cristian Popescu, în vârstă de 35 de ani, era din Bucureşti şi lucra ca bodyguard în clubul Colectiv. Acesta a fost grav rănit în incendiul din club, în timp ce încerca să salveze victime ale tragediei. El a decedat, sâmbătă, în Olanda, unde fusese transferat. Florin Cristian Popescu nu mai avea părinţi, aceştia fiind decedaţi, iar după tragedia din Colectiv prietenii lui s-au mobilizat pe Facebook şi au distribuit fotografii cu el pentru a-i găsi rudele.

Unul dintre răniţii care au murit în Olanda, unde fuseseră transferaţi sâmbătă, este o tânără italiancă, Tullia Ciotola, în vârstă de 20 de ani. Presa din Italia a relatat despre ea că era studentă la Universita Orientale di Napoli şi se afla la Bucureşti în cadrul programului Erasmus. Tânăra a mers în clubul Colectiv în 30 noiembrie împreună cu alţi colegi din cadrul programului, doi spanioli, un turc şi un german. Atunci când a izbucnit incendiul, ea ar fi încercat să îşi găsească prietenii, dar bucăţi incandescente au căzut peste ea, tânără fiind transportată la spital cu arsuri pe 50 la sută din suprafaţa corpului. Ea a fost internată la Spitalul SRI "Agrippa Ionescu", presa italiană relatând că avea plămânii grav afectaţi în urma incendiului, ceea ce făcea ca un eventual transfer al ei la o unitate medicală din Italia să fie exclus. Părinţii tinerei au venit la Bucureşti de urgenţă, iar colegii săi de la universitatea din Napoli au afişat un banner cu mesaje de susţinere pentru tânără. Tullia Ciotola a murit sâmbătă dimineaţă, la Rotterdam, unde a fost transportată cu o aeronavă militară, pentru a fi tratată într-un spital din Olanda.

Mavi Serian avea 25 de ani şi era originară din Constanţa. Aceasta era absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine (maghiară-engleză, promoţia 2012) şi a Masteratului de Studii Culturale Britanice (promoţia 2014) din cadrul Departamentului de Engleză al Universităţii din Bucureşti. Ea cunoştea mai multe limbi: turcă, engleză, spaniolă, franceză, maghiară şi coreeană. Tânăra din Constanţa a fost ghid turistic, apoi a lucrat la Hewlett-Packard, iar din ultima lună a anului trecut era angajată la Oracle. Mavi Serian a murit sâmbătă seară, la Spitalul "Bagdasar Arseni". De altfel, mai mulţi angajaţi ai Oracle au murit sau au fost răniţi în urma incendiului de la Colectiv.

Andra Elena Toader, în vârstă de 30 de ani, era din Bacău şi lucra ca fotograf la un studio de evenimente. Ea se afla în clubul Colectiv în momentul declanşării incendiului alături de sora sa, Gabriela Toader Ursu, şi de prietenul ei, Andrei. Toţi trei au fost răniţi, potrivit unui mesaj publicat pe Facebook de o apropiată a acesteia, Alina Roxana Sociu. Conform acesteia, după incendiu, Andra Elena Toader a fost "în comă indusă, având arsuri pe o mare parte a corpului şi căile respiratorii distruse de fumul toxic şi fierbinte inhalat".

Alexandru Chelba avea 33 de ani şi era fotograf, el fiind rănit grav la clubul Colectiv, unde filma atunci când s-a declanşat incendiul. Medicii spuneau că avea arsuri pe o suprafaţă mare din corp şi arsuri de căi aeriene. În 4 noiembrie, Cabral a scris un text emoţionant despre Alex Chelba, prietenul său care la acel moment se lupta să supravieţuiască. El spunea că Alex Chelba a fost la concertul susţinut în 30 octombrie în clubul Colectiv de către trupa Goodbye to Gravity şi filma atunci când s-a declanşat incendiul.

În vârstă de 29 de ani, Adrian Popa lucra la Oracle, companie care a pierdut mai mulţi angajaţi în urma tragediei din Colectiv. Colegii săi spun că era un profesionist în domeniul IT. În noaptea tragediei, el se afla în club împreună cu mai mulţi colegi, dar şi cu iubita lui, Oana Rotariu, una dintre victimele care acum se luptă pentru supravieţuire.

Alte 32 de persoane şi-au pierdut viaţa în noaptea tragediei de la Colectiv şi în zilele imediat următoare. Acestea sunt:

3 noiembrie: Andreea Chiriac

2 noiembrie: Costel Cârlicean

1 noiembrie: Liliana Gheorghe, Mimi Voicu, Alexandra Matache

30 octombrie: Ştefan Andrei Hamed, Cătălina Ioniţă, Alexandru Cătălin Simion, Anda Ioana Epure, Petru Andrei Bucă, Mihaela Vieru, Maria Dorina Vulcu, Valentina Florea, Carmen Irina Opriţă, Gabriel Matei, Radu Palada, Tilie Nelu, Vlad Ţelea, Diana Elena Enache, Nicoleta Baldovin, Ioan Tripa, Paul Alexandru Georgescu, Adrian Rugină, Constantin Marian Ignat, Laurenţiu Marian Vârlan, Maria Ion, Ionuţ Valentin Fieraru, Mihai Cătălin Alexandru, George Claudiu Petre, Marius Ştefan Rusitoru, Simona Livia Stan, Monica Tănăsoiu

Distribuie pe:
Galerie foto 
Abonează-te pe

Citește și:

Denis Giubernea, reprezentantul Forțelor Navale Române în gruparea navală permanentă NATO, avansat în grad în Marea Mediterană

Ce spune Dan Bilzerian la câteva zile după ce a sugerat că s-a căsătorit

În mintea criminalului. Ce a descoperit psihiatrul bărbatului de la Bascov care și-a omorât cele 5 rude: "Ferească Dumnezeu!"

Previziuni astrale pentru luna Septembrie. Care dintre zodii vor avea o lună perfectă

Veste BOMBĂ despre Elena Băsescu! Ce s-a întâmplat cu fiica lui Traian Băsescu

Cine este Sorin Georgian Olariu, salvamarul care şi-a pierdut viaţa încercând să salveze un om din apele învolburate ale Mării Negre

Cu ce își ocupă timpul liber Traian Băsescu, după ce și-a pierdut privilegiile de fost șef al statului

Doliu uriaș în sport – Un campion mondial a fost împușcat în cap de poliție

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies