kanald.ro

TV
Cine sunt Daiana Prodan și Rareș Petre de la Insula Iubirii 2024. Vezi cum a început povestea lor de iubire
Cei doi concurenți au venit la Insula iubirii, sezonul 8, ca să își testeze relația.
Insula iubirii, sezonul 8, găzduită de Radu Vâlcan, pune în fața telespectatorilor cinci cupluri, care vor să își testeze relația cu orice preț.
Cine sunt Daiana Prodan și Rareș Petre de la Insula iubirii 2024
Daiana Prodan are 22 de ani, iar iubitul ei, Rareș Petre are 25 de ani. Ea lucrează în domeniul HoReCa, ca ospătar, pe când el este student.
Cei doi concurenți au venit la Insula iubirii, sezonul 8, ca să își testeze relația. Daiana și Rareș sunt împreună de doi ani. Aceasta fiind cea mai lungă relație a fetei.
Povestea lor de iubire a început la restaurantul unde Daiana lucra. Rareș a văzut-o și a invitat-o în oraș, iar ea a acceptat.
Citește și: Cine sunt Maria Covasa și Daniel Ungureanu de la Insula Iubirii 2024. Cei doi formează un cuplu de cinci ani
Daiana și Rareș de la Insula iubirii
Cine sunt Daiana Prodan și Rareș Petre, despre participarea lor la Insula iubirii, sezonul 8
Daiana a venit la Insula iubirii, sezonul 8, ca să îl vadă pe Rareș cum se comportă cu ispitele, fiindcă ea crede că iubitul ei se simte atras de orice femeie.
În trecut, Rareș ar fi călcat pe bec la o petrecere. Iubita lui a povestit că după ce acesta a consumat alcool, a început să îi pipăie prietenele.
Acesta neagă că acest lucru s-ar fi întâmplat și pune totul pe seama geloziei exagerate a Daianei.
Totodată, tânărul concurent de la Insula iubirii susține că are sentimente puternice pentru Daiana, pe care o consideră o fată cuminte, cu care ar putea să-și facă un viitor. Însă Daiana și-a pierdut toată încrederea în omul de lângă ea, din cauza comportamentului avut în seara cu pricina.
Citește și: Cine sunt Cristina și Andrei Rotaru de la Insula iubirii 2024. Cei doi formează un cuplu de un deceniu
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Radu Vâlcan, dezvăluiri despre noul sezon Insula Iubirii
Radu Vâlcan, prezentatorul emisiunii „Insula iubirii” a făcut câteva mărturisiri despre noul sezon al emisiunii. Acesta promite povești interesante și situații care îi vor ține pe telespectatori în suspans.
„Pentru mine, într-adevăr, a fost un sezon cu totul și cu totul special, pentru că eu sunt născut pe 8 februarie. Iată, luna îndrăgostiților. De asemenea, România se afla în 2024 sub incidența cifrei 8 și nu în ultimul rând, în numerologie, cifra 8 este un simbol al infinitului, al echilibrului. Cât de echilibrate au rămas cele cinci cupluri până la final, vom vedea din 15 iulie.
De fiecare dată sunt surprins, pentru că da, sunt tipologii diferite, oamenii sunt diferiți, sunt caractere diferite și atunci cu toate aceste lucruri, situațiile care se nasc acolo și în care sunt ei sunt diferite (…) Sunt diferite (n.r. cuplurile), nu este niciun cuplu la fel, sunt povești interesante, ispitele sunt extrem de interesante într-adevăr, arată foarte bine. Oamenii din cupluri sunt foarte frumoși și mai mult o să îi lăsăm pe cei de acasă să îi descopere”, a spus Radu Vâlcan, în cadrul unei emisiuni.