Iată ce semnificație are ciocnitul ouălor de Paște. Vezi mai jos cum a luat naștere acest obicei și ce simbolizează!
În fiecare an, de Învierea Domnului, creștinii ortodocși respectă o mulțime de tradiții și obiceiuri. Printre acestea se numără vopsirea și ciocnirea ouălor. Vezi mai jos ce semnificație are acest obicei și cum a luat naștere.
Anul acesta, Paștele Ortodox pică pe data de 5 mai, astfel că majoritatea gospodinelor au început deja pregătirile pentru celebrarea acestei sărbători creștine importante. În fiecare an, de Învierea Domnului, creștinii ortodocși respectă o mulțime de tradiții și obiceiuri creștine. Printre cele mai importante obiceiuri din Duminica Paștelui se numără și ciocnirea ouălor. Deși este o tradiție care se respectă cu sfințenie la noi în țară, foarte puțini oameni știu ce semnificație are ciocnitul ouălor de Paște.
Ei bine, ciocnitul ouălor de Paște este un obicei ce poartă o însemnătate religioasă aparte, fiind desprins din paginile Bibliei. În general, oul este asociat creației, iar ouăle de Paște îl simbolizează pe Iisus Hristos în mormânt. Conform legendei, coaja oului este piatra mormântului din care Mântuitorul a ieșit înviind, iar ciocnirea ouălor semnifică deschiderea Sfântului Mormânt și Învierea. În majoritatea zonelor din țară, ciocnitul ouălor are și anumite reguli.
Ca o regulă generală, primul care ciocnește este cel mai vârstnic bărbat de la masă sau o persoană mai în vârstă. Acesta ciocnește capul oului de un alt ou ținut în mână un comesean, în timp ce rostește „Hristos a Înviat”. La rândul său, cealaltă persoană răspunde cu „Adevărat a Înviat!”. În tradiția populară românească, ouăle de Paște sunt considerate păzitorii casei și se crede că sunt purtătoare de puteri miraculoase, vindecând boli și protejând animalele din gospodărie. De asemenea, oul simbolizează viața eternă, fertilitatea, renașterea și norocul.
Obiceiul de a vopsi ouăle de Paște are o vechime de mii de ani, cu mult înainte de Hristos, însă odată cu răstignirea Mântuitorului, înroșirea ouălor de Paște a devenit o tradiție respectată cu sfințenie în perioada sărbătorilor pascale. Cu toate acestea, foarte puțini oameni știu exact de ce se vopsesc ouă roșii de Paște.
Ei bine, în general, ouăle se vopsesc în Joia Mare, cunoscută și ca Joia Patimilor. În popor, se spune că ouăle vopsite în culoarea roșie nu se strică niciodată, însă semnificația acestei culori este cu mult mai profundă și aparte. Una dintre legendele creștine care s-a păstrat și în zilele noastre spune că Maica Domnului, care s-a dus să își plângă fiul răstignit pe cruce, a așezat un coș cu ouă lângă Mântuitor.
Ouăle s-au înroșit pe loc prin prisma sângelui care picura din rănile Domnului Iisus Hristos. Potrivit crestinortodox.ro, atunci când Domnul Iisus a văzut că ouăle s-au înroșit le-a spus celor de față: „De acum înainte să faceți și voi ouă roșii și împestrițate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut și eu astăzi”. Astfel, culoarea roșie a ouălor de Paște amintește de sângele vărsat de Iisus Hristos, atunci când a fost răstignit pe cruce.
„Semnificația adevărată o ouălor de Paște este aceasta a ouălor roșii, care amintesc de sângele lui Hristos, sânge cu care, iată, noi ne împărtășim. Și ciocnirea ouălor, în care noi salutăm cu Hristos a Înviat! si Adevărat a Înviat!, semnifică deschiderea mormântului din care a înviat Hristos”, a precizat preotul Marian Vătămănescu, în urmă cu ceva timp, potrivit ziarulunirea.ro.
De asemenea, culoarea roșie cu care se vopsesc ouăle de Paște reprezintă, pe lângă sacrificiul lui Hristos, și focul cu puterea lui purificatoare.