WowNews logo WOWnews
Stories
COD ROSU de canicula in mai multe zone ale tarii! Meteorologii anunta temperaturi record

Stiri

COD ROSU de canicula in mai multe zone ale tarii! Meteorologii anunta temperaturi record

 
Douasprezece judete din vestul ţării se află, azi, în cea de a doua zi de avertizare cod roşu de caniculă, cu temperaturi cuprinse între 39 şi 42 de grade, în timp ce restul ţării este în continuare sub cod portocaliu de caniculă, temperaturile situându-se între 36 şi 39 de grade. Meteorologii avertizează că vremea caniculară se va menţine, mai ales în zona de sud a ţării, inclusiv în Capitală, până spre sfârşitul săptămânii viitoare.
 
Avertizarea cod roşu de caniculă- care a intrat în vigoare vineri  - vizează zonele de câmpie şi de podiş ale judeţelor Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Sălaj, Cluj, Mureş, Alba, Hunedoara, Mehedinţi şi Dolj.
 

 

 
În zonele de câmpie şi de podiş ale judeţelor: Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Sălaj, Cluj, Mureş, Alba, Hunedoara, Mehedinţi şi Dolj, se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei şi
care se vor situa între 39 şi 42 de grade.
 
În Moldova, Dobrogea, Muntenia şi local în Maramureş, Transilvania şi Oltenia, zone aflate sub cod portocaliu, temperaturile maxime se vor situa, în general, între 36 şi 39 de grade, valori cu mult mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei, potrivit realitatea.net.
 
Treptat, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice şi va persista până spre mijlocul săptămânii viitoare.
Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere, în special în zonele de munte şi în jumătatea de nord a ţării.