Codin Maticiuc, in doliu. Una din cele mai dragi fiinte din viata lui a murit: "Imi pare rau ca n-am apucat sa-ti spun..."

Distribuie pe:

Autor: A.M.

fara descriere

Codin Maticiuc este incercat de clipe grele. Bunicul lui, omul cu care a avut o relatie apropiata, a murit.

"Sâmbătă a murit bunicul meu. Singurul pe care l-am cunoscut şi ultimul dintre bunici. N-o sa scriu despre cum a murit căci nu contează. O sa va spun despre cum a trăit.

"Luna trecută a împlinit 92 de ani. Eu simt ca l-am pierdut imediat după ce a împlinit 89 când starea de sănătate şi de luciditate s-au agravat brusc şi treaba asta a accelerat galopant. Bunicul meu era de profesie inginer şi a lucrat ca inspector in ministerul învăţământului. A fost o singura data in inspecţie şi la şcoala mea şi a intrat chiar in timpul orei. Eram in clasa întâi şi am fost foarte emoţionat.

Mi se părea ireal să-l vad acolo.Revoluţia m-a prins cu el şi bunica mea in casa, fără ai mei. Chiar şuierau gloante pe strada căci era drumul spre Otopeni. Cred ca ii era şi lui frica dar nu mi-a arătat asta şi când am dat bradul jos şi am spart toate globurile s-a dus pana la metrou sa cumpere altele ca m-a văzut necăjit. Bunicul meu a fost un erou. Cel puţin pentru mine.Bunicul meu era un bărbat cult, extrem de citit şi ştia sa cânte la pian căci făcuse şi conservatorul. Crăciunul şi revelionul era lege sa le facem la ei cel puţin cât a trăit şi bunica. Se mai şi costuma când in Mos când in anul care a trecut. El era magia copilăriei.

 

Bunicul meu era un bărbat pedant. Pana la 89 de ani s-a trezit mereu in zori, s-a îmbrăcat in costum cu cravata şi vesta. Doar haina stătea pe spătarul unui scaun. Frezat, cu parul negru abia brăzdat de câteva fire albe. Era mereu gata de vizite deşi spre sfârşit nu-l mai vizita nimeni aproape niciodată. Nici eu, cel pe care l-a învăţat sa joace şah şi cu care a jucat pana la vârsta de 10 ani când ajunsesem să-l bat şi eu. Nici eu, cel pe care l-a învăţat ce înseamnă punctualitatea. Bunicul meu nu întârzia niciodată şi-mi spunea ca nimeni nu ajunge “la timp”. Toată lumea ajunge sau mai devreme sau mai târziu. Bunicul meu ajungea cu zece minute mai devreme şi nu intra. La ora stabilită apasa butonul soneriei. Bunicul meu colecţiona ceasuri ieftine de masa. Spre sfârşit ticaitul asurozitor al lor te făcea sa crezi ca timpul trece mai repede şi mai apăsător in casa lui.

Singura data când nu l-am văzut in costum a fost când a acceptat sa poarte un tricou cu “Urâtele ma deprima”. Bunicul meu era gagicar. Doar in suflet. Nu şi-a înşelat niciodată soţia care era mai mare cu opt ani decât el. Sau dacă a făcut-o nu a ştiut nimeni vreodată. După moartea ei şi pana târziu teroriza farmacistele şi vânzătoarele din cartier. Înţelegeţi cu cine semăn? Bunicul meu avea vrăjeala frumoasa. Ştia 2000 de bacuri şi 200 de poezii. Bunicul meu mi-a spus să-i spun George şi bunicii mele Gabi. Pentru ca nu reuşeam sa pronunţ G şi ii spuneam Dadi, bunicul meu i-a spus şi el Dadi urmatorii cincisprezece ani.

Bunicul meu a iubit-o pe bunica mea. Bunicul meu credea in Dumnezeu. O făcea însă in felul lui şi nu mergea des la biserica. Când o făcea însă teroriza preoţii cu tot felul de întrebări la care nu ştiau sa răspundă. Bunicul meu spunea “Tatăl nostru”. Spunea însă “şi nu ne lasa sa cădem in ispita”. El spunea ca Dumnezeu nu te poate duce chiar el in ispita. Îmi spunea ca in Franta exista o întreaga disputa pe treaba asta. Ca unii preoţi spun in loc de “nu ne duce pe noi in ispita” sau “et nous ne laisse pas souccomber en tentation” sau “entrer en tentation”. Pe 3 Decembrie 2017 cu cinci luni in urma sa se stingă el biserica catolica franceza a schimbat in mod oficial rugăciunea Tatăl nostru in varianta cea din urma. Îmi pare rău ca n-am apucat să-ţi spun, bunicule, ca ai avut dreptate şi de data aceasta." a scris Codin Maticiuc.

 

fara descriere 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
P
Setari de confidentialitate