
In articol:
Codin Maticiuc radiază de fericire. La 41 de ani are o viață așa cum rar îți este dat să vezi. Fostul mare crai de București, cândva libertin, azi tată de fată, este topit după micuța Smaranda, declarându-se cel mai îndrăgostit om, căci sentimentele pe care le are nu sunt de ici, de colo.
De când prioritățile în viață i s-au schimbat, pe primul loc fiind acum familia pe care a întemeiat-o cu Ana, iubita sa, cea care mai are un băiat dintr-o altă relație, nu puține au fost dățile când urmăritorii săi din online au putut vedea și un alt Codin. Unul grijuliu, romantic, iubitor și foarte atent cu Smaranda și cu cea care l-a făcut bărbat de casă.

Fiica lui Codin Maticiuc a împlinit trei ani
Iar acum vine o altă dovadă a ceea ce am spus mai sus. Pentru că astăzi este o zi specială pentru familia Maticiuc, Codin a impresionat cu un mesaj de suflet.
Smaranda împlinește trei ani și astfel toată familia petrece de pomină, de la mic la mare, într-un cadru de poveste, fiind, după cum spune vedeta, prima aniversare grandioasă a sărbătoritei.
Cu această ocazie, fiul de milionar a spus public că de ani buni își dorea un copil, pe care știa că-l va iubi necondiționat, însă nu și-a imaginat niciodată ce sentimente puternice îi va aduce ”funcția” de tată.
”Astăzi este ziua fiicei mele, Smaranda, împlinește trei ani. Mergem la ziua ei, prima pe care i-o fac mai mare. Acum trei ani s-a născut ea.
La rândul ei, cea care a adus-o pe lume pe micuța fată, nu a ezitat nici ea să publice câteva fotografii cu Smaranda, scoțând în evidență că de trei ani încoace, a patra zi din luna aprilie a devenit una cu o însemnătate aparte.
”E una dintre cele mai frumoase și speciale zile din an”, a scris iubita lui Codin Maticiuc în online.
Citeste si: Calendar ortodox 8 iunie 2023. Ce sărbătoare este joi?- stirilekanald.ro
Și pentru că o așa zi nu putea trece fără urările venite din partea fanilor și prietenilor, printre acestea s-au regăsit și mesajele pe care Smaranda le-a primit de la Răzvan Fodor, Alina Ceușan ori Cosmin Seleși. Toți, uimiți de frumusețea ei, i-au urât numai de bine.
”La mulți ani sănătoși în pace!”, ”Ce frumos! Și ce frumoasă e ea”, ”La mulți ani plini de zâmbete!”, sunt urările vedetelor pentru Smaranda.