Conchita Wurst va cânta în faţa Parlamentului European în luna octombrie

Conchita Wurst, care a câştigat ediţia 2014 a concursului Eurovision, va susţine un concert special la Bruxelles, pe esplanada Parlamentului European, la invitaţia unui grup de europarlamentari, pe 8 octombrie, în cadrul unei iniţiative ce vizează combaterea discriminărilor, a anunţat joi artista.

Distribuie pe:

Autor: V.P.

fara descriere"Atunci când te angajezi să lupţi pentru iubire, respect şi toleranţă, te înscrii într-o mişcare foarte largă, susţinută de mulţi oameni din Europa şi în rândul factorilor politici, chiar dacă ea este din păcate combătută de anumite forţe", a declarat Conchita Wurst pentru agenţia de presă austriacă APA, citată de AFP.

Conchita Wurst va susţine un concert de o oră la invitaţia eurodeputaţilor provenind din cinci grupuri parlamentare diferite, lansată de vicepreşedinta ecologistă austriacă Ulrike Lunacek, care a militat şi a reuşit să convingă Parlamentul European să adopte în luna februarie un raport contra homofobiei şi a discriminărilor asociate orientării sexuale.

"S-a stabilit: pe 8 octombrie, Conchita Wurst va cânta în faţa Parlamentului European, la invitaţia mea şi a altor eurodeputaţi", a confirmat Ulrike Lunacek pe pagina ei de Facebook.

Travestitul originar din Austria Conchita Wurst a devenit un fenomen în ţara sa după apariţia, în 2011, în emisiunea "Die Grosse Chance". Modul în care a interpretat piesa "My Heart Will Go On", de pe coloana sonoră a filmului "Titanic", i-a adus celebritatea. Apoi, Conchita a participat la multe alte reality show-uri, inclusiv în Germania. De asemenea, a susţinut concerte şi a devenit un simbol al cauzei gay.

Conchita Wurst a câştigat concursul cântecului european Eurovision 2014, a cărui finală a avut loc pe 10 mai la Copenhaga, cu piesa "Rise Like a Phoenix".


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate