
In articol:
- Connect-R Biografie: Vârstă, înălțime, studii
- Cariera muzicală a artistului Connect-R
- Connect-R își dorește să se retragă
- Totul despre familia lui Connect-R
Connect-R Biografie: Vârstă, înălțime, studii, carieră, familie. Cântărețul este unul dintre cei mai mari artiști români, cunoscând un succes demn de invidiat după lansarea hitului „Vara nu dorm”.
Connect-R Biografie: Vârstă, înălțime, studii
Connect-R, pe numele real Ștefan Mihalache, este un celebru cântăreț de hip hop, dance, pop și actor român de la noi din țară.
Cântărețul în vârstă de 40 de ani a fost la școala nr. 171 „Petre Ispirescu”, începându-și cariera ca dansator la vârsta de doar 8 ani.
Potrivit ro.wikipedia.org, de la vârsta de 15 ani, hip-hopul a devenit una dintre marile pasiuni ale lui Connect-R. A intrat prima oară într-un studio în 1997, cu ocazia înregistrării primei sale piese, „Observ”. Astăzi, este cunoscut pentru hituri precum: „Vara nu dorm”, „Mai dă-te-n dragostea mea”, „Burning Love”, „Love is the Way”, „Piele Albă, Piele Neagră” și multe altele.
Citeste si: SHIFT Biografie: nume real, vârstă, carieră. Puțini știu ce a studiat, de fapt, cântărețul
Cu o înălțime de 1,87 m, cântărețul a făcut și continuă să facă furori atât datorită muzicii lui, cât și fizicului de invidiat.
Născut la data de 9 iunie 1982 în București, Connect-R a trecut prin momente dificile în timpul copilăriei, întrucât familia lui avea o situație materială precară: „Când eram amărât, credeam că oamenii care au mâncare în fiecare zi sunt cei mai fericiţi. Am mai crescut şi am zis ‘gata, domnule’, ştiu fericire e atunci când îţi permiţi haine multe şi de firmă. (…) Când am început să fac bani din primele concerte, mi-a dat seama că fericirea e momentul când învârţi cheia în uşa primului apartament. Cu banii strânşi din concerte şi cu un credit la o bancă, am reuşit să-mi iau un apartament în Giuleşti. Trei camere, parter. Ce vorbeşti "Franţ"! Gata, fericire pe mine!”,
Citeste si: Elon Musk a lansat un parfum care i-a lăsat mască pe fanii săi! Cât costă și cum arată noul produs
Connect-R Biografie: Vârstă, înălțime, studii, carieră, familie
Cariera muzicală a artistului Connect-R
Înainte de a fi artist, Connect-R a fost nevoit să vândă ziare în intersecții pentru a se descurca în viață și pentru a nu-i împovăra pe părinți cu cheltuieli.
Totodată, artistul a lucrat și în construcții, iar în final a căpătat slujba care l-a adus aproape de pasiunea lui, muzica. Acesta a devenit inginer de sunet în studioul Urban Records. „Acolo am învăţat unde e DO-ul pe clapă şi tot ce ştiu astăzi în materie de muzică. Îi datorez enorm lui Luca, omul care m-a învăţat acolo tot ce ştiu.”, citează kfetele.ro.
Cariera lui Connect-R a prins contur în anul 2006, atunci când a colaborat pentru prima dată cu RACLA. De asemenea, în anul 2006 cântărețul avea să fie primul rapper care evolua pe scena Eurovision. Tatăl său a fost rezervat la începutul carierei, întrucât considera că Ștefan nu poate trăi din banii făcuți cântând:
„Mama a fost întotdeauna încrezătoare în pasiunea mea. Dacă azi i-aş spune că vreau să mă fac cosmonaut, mi-ar da toţi banii ei ca să mă fac cosmonaut. Tata, în schimb, e mai pragmatic, deşi el e tot artist. Când bea ceva îţi cântă orice de la Tom Jones până la Harry Belafonte. Dar nu a crezut niciodată că din artă se poate trăi, de aceea nici nu m-a încurajat vreodată să merg pe calea asta”., au fost cuvintele artistului conform sursei menționate.
Atât de-a lungul copilăriei, cât și de-a lungul carierei, Connect-R s-a confruntat cu rasismul și foarte multe cuvinte urâte la adresa sa, din pricina că este de etnie rromă. Astfel că, în anul 2010, în cadrul premiilor Best Music Award la Craiova, Ștefan Mihalache zis Connect-R a venit îmbrăcat într-un tricou alb pe care scria cu negru „Sunt țigan!”.
Connect-R Biografie: Vârstă, înălțime, studii, carieră, familie
Connect-R își dorește să se retragă
La cei 41 de ani, Connect-R simte că a sosit momentul pentru o nouă etapă din viața sa. Artistul este din ce în ce mai solicitat pentru concerte și evenimente private, așa că plănuiește să se retragă treptat.
Connect-R dorește să se plimbe mai mult și să viziteze toate colțurile lumii, ceea ce nu a reușit să facă până în prezent, din cauza programului încărcat.
„O să fac un anunț în premieră. Suntem în 2023. În maxim doi ani fratele tău se retrage ușor, ușor. Voi rămâne în studio foarte mult și probabil că o să mai fac câteva concerte mari.
Citeste si: VIDEO- Acuzații tulburătoare. Mai mulți copii ar fi fost bătuți de educatoare- stirilekanald.ro
Vreo 4-5 în niște săli mai mari din țară, din București evident, și cam atât. Viața nu e doar turneu, aplauze și bani. Vreau să mă plimb, vreau să văd lumea asta, vreau să scriu. Anul acesta lansez prima carte, scriu de anul trecut la ea.
Anul trecut am numărat undeva la 140 de concerte, iar anul acesta până în luna mai sunt 100, e mult, e enorm, e prea mult, nu mai am starea necesară să o fac”, a declarat Connect-R.
Totul despre familia lui Connect-R
Connect-R provine dintr-o familie modestă în care mama, Rodica Mihalache a lucrat la Mase plastice, iar tatăl, Aurel Mihalache, era de profesie tinichigiu.
Părinții artistului au fost mereu un sprijin pentru acesta, mai ales când era mic și marginalizat din cauza etniei. Pentru a-l ajuta să evite răutățile celor din jur, mama sa i-a spus că România este țara care i-a adoptat, ei fiind de asemenea români: „Mi-a explicat că România e ţara care ne-a adoptat, că suntem români, chiar dacă avem altă etnie, şi că vorbim aceeaşi limbă, româna. De atunci eu ştiu că sunt român, în primul rând. Ţigan pentru mine e aşa, ca o subdiviziune!”
Artistul s-a căsătorit în anul 2014 cu celebra cântăreață Misha, dar din păcate mariajul lor avea să se încheie în anul 2017 din cauza neînțelegerii.
Aceștia o au împreună pe Maya, minunea cu care i-a binecuvântat Dumnezeu și care le aduce numai bucurii: „Nu obișnuiesc să împărtășesc lucruri atât de intime cu nimeni, dar nici să găsesc minciuni tot timpul nu pot. Sunt aproape doi ani de la divorţ, doi ani de când am hotărât să rămânem prietenii și părinții copilului nostru!
Viață merge mai departe pentru fiecare dintre noi! Atât am avut de spus! Rog pe toată lumea inclusiv presa să nu ne pună întrebări. Mulțumim anticipat!”, au fost cuvintele lui Connect-R scrise pe contul oficial de Instagram.
Surse: instagram.com, a1.ro