Presiune mare pe judecătorii băcăuani care trebuie să preia dosarul celebrului criminal de la Onești, care a înjunghiat mortal doi electricieni veniți la apartamentul care-i fusese confiscat.
Criminalul de la balcon continuă să împrăștie teroare, cu toate că acum se află în spatele gratiilor. Nici măcar judecătorii, care au văzut multe la viața lor, nu par să se simtă prea confortabil în prezența lui.
Judecătorii din cazul criminalului de la Onești cer să fie înlocuiți
Gheorghe Moroșan a fost externat în urmă cu câteva săptămâni, după ce a fost împușcat de polițiști. Acum, el se află în spatele gratiilor. Un judecător poate face o cerere de abținere atunci când există un motiv suficient de important pentru a nu judeca respectiva cauză. Cererea este analizată de un superior ierarhic și este aprobată sau respinsă.
Gheorghe Moroșan, alături de soția lui, Aurelia[Sursa foto: Foto: Facebook]
Pe 8 martie, judecătorul care trebuia să confirme arestul preventiv pe numele lui Gheorghe Moroșan, a cerut să fie schimbat de un alt coleg pe motiv că ” există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului va fi afectată” (art 64, alin. 1, lit f). Cererea lui a fost respinsă. Același judecător a revenit cu aceeași cerere și în cazul soției lui Gheorghe Moșroșan, Aurelia, aflată și ea în arest preventiv. Magistratul a indicat și un alt articol de lege, conform căruia: ”judecătorul de drepturi și libertăți și judecătorul de cameră preliminară nu pot participa, în aceeași cauză, la judecata în fond sau în căile de atac”
. Nici această cerere nu a fost admisă.
Ceva mai norocos a fost un alt magistrat, care a cerut să nu judece verificarea măsurilor preventive tot în cazul soției lui Moroșan. Ședința urma să aibă loc miercuri dimineața, dar s-a amânat cu o zi din cauza cererii judecătorului, care a și fost confirmată.
Până la urmă, un alt judecător a preluat dosarul și a respins ca nefondată contestația Aureliei Moroșan de a rămâne în arest preventiv.
Blocul în care Moroșan a ucis doi oameni[Sursa foto: Captura TV]
Gheorghe Moroșan a ucis doi bărbați pe care i-a găsit în apartamentul în care locuise până acum zeze ani, când imobilul a fost executat silit.
Cei doi erau electricieni și fuseseră trimiși de firma care preluase imobilul. Moroșan i-a ținut sechestrați și i-a torturat timp de câteva ore, solicitând să i se prezinte actele prin care a fost deposedat de respectiva casă, după care i-a înjunghiat mortal. Soția lui Moroșan este bănuită că l-ar fi instigat pe acesta și l-ar fi informat telefonic în legătură cu mișcarile polițiștilor care înconjuraseră blocul.