Cu ce se ocupă în prezent Miron Mitrea, fostul ministru al Transporturilor

Miron Mitrea a renunțat la cariera sa în politică, după ce și-a ispășit pedeapsa în închisoare. Iată cu ce se ocupă în prezent fostul ministru al Transporturilor!

Autor: Ioana Enache

In articol:

Miron Tudor Mitrea este un nume important în politica românească și, totodată, controversat. Miron Mitrea și-a construit cariera în PSD, unde a avut cinci mandate de parlamentar, și a fost Ministru al Transporturilor, în Guvernul Adrian Năstase.

Este cel care a adus în PSD nume sonore ca Liviu Dragnea, Radu Mazăre, Marian Vanghelie sau Sorin Oprescu.  Iată cu ce se ocupă în prezent Miron Mitrea!

Cu ce se ocupă Miron Mitrea în prezent

Miron Mitrea a renunțat la cariera sa în politică, după ce și-a ispășit pedeapsa în închisoare, fiind eliberat în 2016. În prezent, fostul ministru al Transporturilor și-a deschis o firmă de consultanță și este analist politic în cadrul unei emisiuni de televiziune. În vârstă de 66 de ani, Miron Mitrea se află la a treia căsătorie și are cinci copii.

Cât timp și-a ispășit pedeapsa după gratii, firmele lui Miron Mitrea au intrat în faliment, dar după ce a fost eliberat, fostul parlamentar a reușit să-și revină financiar. El s-a asociat cu Maricel Păcuraru, patronal unui post de televiziune cunoscut, și împreună au pus bazele unei societăți de consultanță.

Citeste si: Miron Mitrea, invitat la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, duminică, de la ora 21:15, la Kanal D

Citeste si: Andreea Tonciu a vorbit despre divorț: ""E mai mică decât mine, are 34 de ani. Mi-a distrus familia! S-a aflat în martie"- kfetele.ro

Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro

În 2020, Mitrea și Păcuraru au câștigat peste 1,7 milioane de lei. Conform replicaonline.ro, anul trecut, cifra de afaceri a fost de 2 milioane de lei, iar profitul de 1,73 milioane de lei, în timp ce datoriile au ajuns la 483.000 lei.

De-a lungul carierei sale, Miron Mitrea s-a implicat în fondarea și conducerea celui mai mare sindicat de după Revoluția din ’89, se consideră un om de stânga, și se declara un anticomunist.

Miron Mitrea a fost ministru al Transporturilor în perioada 2000 – 2004, în guvernul condus de Adrian Năstase.  În anul 2015, Miron Mitrea a fost condamnat la închisoare, unde a ispășit 1 an și 1 lună din pedeapsă, în Penitenciarul  Poarta Albă, fiind eliberat în mai 2016.

Citeste si: Miron Mitrea si-a vandut "palatul" din Cotroceni si s-a mutat cu sotia la bloc! Fostul strateg al PSD a incasat 870.000 euro pentru imobil, din care trebuie sa plateasca datorii de peste 600.000 euro

Miron Mitrea nu mai dorește să intre în politică

Deși în prezent este analist politic la o emisiune TV, Miron Mitrea a declarat că nu mai dorește o carieră în politică:

 „Nu mai intru niciodată în politică. Nu lucrez nici nu Năstase, nici cu Orban, nici cu Ciolacu. Nu mă băgați în combinații. Pe stânga se încearcă crearea unei platforme. Nu știu dacă Năstase e implicat sau nu. Tot ceea ce pot să vă spun este că încă în niciun caz nu mi-a cerut să facem un duet și să intru într-un partid. Eu fac consultanță, particip la dezbateri. Vin, aici (nr. în cadrul emisiunii la care este analist politic), la dumneavoastră în fiecare duminică, atât”, a afirmat Miron Mitrea în momentul în care s-a vehiculat că intenționează să intre în politică alături de Adrian Năstase.

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Miron Mitrea, invitat la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, duminică, de la ora 21:15, la Kanal D

Miron Mitrea si-a vandut "palatul" din Cotroceni si s-a mutat cu sotia la bloc! Fostul strateg al PSD a incasat 870.000 euro pentru imobil, din care trebuie sa...

Florin Iordache, prins pe picior greșit. Politicianul a fost surprins în timp ce fenta regulile de circulație. Iată cum și-a scurtat drumul | EXCLUSIV

Top 3 cele mai prefăcute zodii

Vestea dimineții despre ELENA UDREA. Anunțul cutremurător venit chiar acum

Bani în plus pentru femeile ieșite la pensie! Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a primi sumele în conturi

Este obligatoriu pentru cei născuţi înainte de 1962! Ce trebuie să facă aceşti români

Doliu în fotbalul românesc! Fost câștigător al Cupei României! A evoluat în aceeași etapă pentru două echipe din Liga 1!

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies