Înainte de a pleca la Survivor România, Iancu Sterp le-a lăsat un mesaj fanilor săi, pe care i-a îndemnat să-l voteze.
Fostul concurent de la Puterea Dragostei a povestit că s-a înscris la show-ul de supraviețuire în urmă cu circa trei luni, iar în momentul în care a fost sunat de către producători, a trebuit să dea răspunsul în doar 10 minute! Nu a a stat însă pe gânduri, mai ales că, din punctul lui de vedere, o astfel de experiență îl va maturiza și îi va arăta adevăratul potențial.
”O să dau ce e mai bun din mine. O să lupt ca să îmi demonstrez că locul meu e acolo. Nu cred că o să mă accidentez, pentru că mă știu pe mine, sunt puternic. O să am nevoie însă de un strop de noroc, să nu-mi pierd răbdarea. Votați-mă dacă vreți să rămân acolo cât mai mult”, le-a transmis Iancu Sterp celor care îl apreciază.
Iancu Sterp a punctat la capitolul trasee, dar și la reprezentantele sexului frumos
În competiție, Iancu Sterp s-a ținut de cuvânt și a reușit să se detașeze deja printre concurenții cu mari șanse la câștigarea trofeului.
Mai mult decât atât, el a devenit și noul crai al show-ului de supraviețurie din Republica Dominicană, prin felul în care arată fizic pe trasee, lucru confirmat și de Culiță Sterp, într-o intervenție la FanArena. ”Deja am văzut că fetele se uită la el într-un fel anume. Are frate-miu ăsta ceva al lui. Mereu atrage toate reprezentantele sexului frumos. Este un real pericol pentru băieții de acolo, care stăteau liniștiți până acum, atât la concurs, cât și la capitolul apariții”, a spus amuzat artistul.
Culiță Sterp a avertizat-o pe iubita lui Iancu! ”D upă o lună, două sau chiar trei...este altceva cu fetele”
În același ton, Culiță Sterp a avertizat-o pe iubita lui Iancu în privința...fidelității fratelui său! ”Dacă ar fi stat puțin în competiție, nu m-aș fi gândi că ar avea și vreo intenție de alt gen cu vreo fată, dar...după cum îl văd eu, va rămâne până la sfârșit! Așa că, după o lună, două sau chiar trei...este altceva, îl cunosc eu pe Iancu al meu cum e...Nu știu dacă se mai întoarce la iubita lui! Îmi pare rău Denisa că spun acest lucru, dar cam așa este situația...Vom vedea și vom comenta. Este posibil să se uite la cineva din echipa lui, dar nu este exclus să aibă o preferință și printre faimoase”, a declarat, zâmbind, Culiță.