kanald.ro
Politica
Cum afectează războiul din Israel economia și la ce ar trebui să se aștepte românii în următoarea perioadă. Economist: "Consecințele se vor simți și în țara noastră" | EXCLUSIV
Războiul declanșat în Israel poate avea o serie de efecte economice, iar analistul Adrian Negrescu explică pe larg, pentru WOWbiz.ro, unde vor fi resimțite acestea.
Fondul Monetar Internațional a anunțat deja că monitorizează evenimentele din Israel și Fâșia Gaza, însă momentan este prea devreme să se pronunțe cu privire la eventualele efecte și impactul pe care conflictul îl va avea din punct de vedere economic, după cum notează Reuters.
Războiul din Ucraina a avut numeroase efecte asupra economiei din Europa și implicit asupra economiei României, așa că jurnaliștii WOWbiz.ro au luat legătura cu analistul economic Adrian Negrescu, pentru a ce impact poate avea conflictul din Țara Sfântă asupra economiei noastre.
Război în Israel
Ce impact va avea războiul din Israel asupra economiei din România
Adrian Negrescu a precizat că în 2022 în România erau 1640 de firme cu acționari israelieni, dintre care 1629 în funcțiune.
"Consecințele războiului din Israel se vor simți și în România. Investitorii israelieni sunt printre cei mai dinamici din România, cu un avans semnificativ al investițiilor în ultimii 10 ani. Marea lor majoritate sunt implicați in afaceri din comerț, construcții, import și comunicații.
Nu este exclus ca și volumul schimburilor de mărfuri dintre cele două țări să scadă, pe fondul problemelor logistice generate, de exemplu, de închiderea granițelor Israelului pe termen nelimitat.
Românii fac afaceri tot mai ample cu israelienii, dovadă datele statistice.
Israelienii au un know-how excelent și în sectoare precum agricultura – o țară care a reușit să devină un exportator de produse alimentare deși nu are terenurile agricole și bogățiile naturale ale României.
Sunt legături strânse de business, care au o istorie lungă", a explicat analistul economic Adrian Negrescu, pentru WOWbiz.ro.
Război în Israel
Războiul din Israel, impact puternic asupra turismului
Țara Sfântă era una dintre cele mai renumite destinații turistice din întreaga lume. Mii de pelerini români trec anual granițele pentru a ajunge la Mormântul Sfânt și la restul obiectivelor din Israel.
Dacă vorbim despre un război de lună durată, atunci turiștii români vor începe să evite această destinație, fapt ce va aduce o mare lovitură agențiilor de turism care se ocupă exclusiv de astfel de excursii.
"Consecințele unui război de durată în Israel se vor simți până în România, măcar din prisma schimburilor comerciale și a turismului. Turiștii români vor evita să mai meargă în Israel, iar asta va însemna o mare problemă pentru agențiile de turism focusate pe aceste călătorii", a mai precizat Adrian Negrescu.
Război în Israel
Ministerul Afacerilor Externe, alertă de călătorie pentru Israel
Conflictul din Israel a început sâmbătă dimineața, moment în care organizația Hamas a lansat un atac în Țara Sfântă. Sute de români au fost surprinși de atacuri pe teritoriul israelian, așa că statul face eforturi pentru repatrierea acestora.
Până în prezent, aproximativ 800 de persoane au fost repatriate în România, iar alte zboruri au fost programate pentru ziua de luni. Ministerul Afacerilor Externe a emis și o alertă de călătorie pentru Israel și îi îndeamnă pe cetățenii români să își anuleze sau reprogrameze deplasările în Țara Sfântă.
"Având în vedere evenimentele recente care au constat în lansarea unui număr mare de rachete din Fășia Gaza către teritoriul statului Israel și declarația oficială a acestui stat privind mobilizare de lupta a armatei israeliene, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care se află sau tranzitează acest stat să urmeze instrucțiunile autorităților locale, să se adăpostească în clădiri și, când situația va permite, părăsirea țării.
Totodată, MAE atenționează cetățenii români care intenționează să călătorească în Statul Israel să își reprogrameze călătoria", a transmis Ministerul Afacerilor Externe, pe site-ul oficial.
Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!