
In articol:
- Cum ar fi putut fi evitată tragedia Danei Roba
- Ce spun specialiștii despre motivele din spatele gestului pus în practică de soțul Danei Roba
- Soțul Danei Roba, arestat preventiv pentru 30 de zile
Tragedia prin care a trecut Dana Roba ar fi putut fi evitată, sunt de părere specialiștii.
Soțul Danei Roba a fost arestat pentru 30 de zile, după ce inițial a fost reținut timp de 24 de ore. Bărbatul a fost audiat de oamenii legii. Bărbatul le-ar fi spus autorităților că motivul din spatele gestului său ar fi fost o presupusă relație pe care brunetă o avea cu un alt bărbat. Deși locuiau împreună, cei doi soți erau despărțiți, iar divorțul urma să se încheie în câteva săptămâni.
Furia l-ar fi îndemnat pe bărbat să o mutileze pe soția lui, iar lovitura cu ciocanul în cap a băgat-o pe vedetă în spital. Jurnaliștii WOWbiz.ro au discutat cu psihologul Keren Rosner pentru a aflat în ce măsură putea fi evitată această tragedie și cum pot recunoaște femeile, mai ușor, un astfel de pericol.
Gestul bărbatului ar fi fost premeditat, pe contul său de Facebook a postat un mesaj terifiant cu doar câteva ore înainte de tragedie, iar fetele cuplului au fost duse la bunici înainte ca vedeta să ajungă acasă.
Cum ar fi putut fi evitată tragedia Danei Roba
Psihologul Keren Rosner a vorbit cu jurnaliștii WOWbiz.ro și ne-a explicat, în exclusivitate, cum ar fi putut fi evitată tragedia prin care a trecut Dana Roba.
Aceasta a precizat că un astfel de gest vine adesea însoțit de un comportament violent și reacții agresive, manifestate în mod repetat.Cu siguranță că problemele și discuțiile pe o anumită temă ar fi trebui soluționate.
Dana Roba
Ce spun specialiștii despre motivele din spatele gestului pus în practică de soțul Danei Roba
Totodată, psihologul a ținut să precizeze că un astfel de comportament este de neiertat, iar adesea mai poate fi asociat cu o serie de patologii și boli, linia fiind una foarte fină. Keren Rosner este de părere că ancheta va determina, cu siguranță, dacă în spatele gestului soțului vedetei a stat și o patologie psihică.
"Nu se poate ca un om să ajungă să își facă planuri cum să o maltrateze pe soție, indiferent de motivele invocate de agresor. Indiferent, nu există nicio justificare! Fie este vorba de consum de alcool, gelozie sau viziuni contradictorii asupra planurilor de viață, dar indiferent de situație există posibilitatea ca problemele să fie rezolvat prin dialog.
Poate să fie vorba de patologie, poate fie vorba despre granița spre patologie și atunci un om vede și înțelege lucrurile deformat. Atunci motivul și tot planul și toată justificarea lui este afectată de boală, altfel nu putem să înțelegem astfel de comportamente, însă specialiștii vor analiza cel mai bine și își vor da un verdict în acest caz", a mai explicat ea.
Dana Roba
Soțul Danei Roba, arestat preventiv pentru 30 de zile
În urma tragediei de luni, oamenii legii au dispus arestare pentru 30 de zile a bărbatului în vârstă de 45 de ani. Dana Roba se află în prezent în spital, vedeta fiind în stare critică. Frumoasa brunetă a comunicat cu anchetatorii prin semne, dat fiind că în prezent și-ar putea mișca doar ochii și picioarele.
Mai mult decât atât, vedeta este în continuare în stare gravă, însă s-a trezit și este conștientă. Soțul ei riscă ani grei de pușcărie, mai ales că pedepsele în ceea ce privește agresiunile în cadrul familiei cresc cu o pătrime față de cele inițiale.
"La data de 5 iunie 2023, în jurul orei 11:20, polițiștii Secției 3 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că între doi soți, un bărbat în vârstă de 45 de ani și o femeie de 31 de ani, din Timișoara, în timp ce se aflau în locuința personală, a avut loc un conflict spontan.
Femeia a fost lovită cu un corp contondent la nivelul capului. Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma probatoriului administrat în cauză, bărbatul în vârstă de 45 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violență în familie", au transmis polițiștii din Timișoara.
Ai un pont WOW? Daca deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!