
In articol:
Andreea Esca este una dintre cele mai de succes prezentatoare TV de la noi din țară, având în spate o carieră de mai bine de 25 de ani. Fanii o urmăresc zi de zi pe micile ecrane, dar și pe rețelele de socializare, însă puțini sunt cei care știu cum arăta Andreea Esca în ziua cea mare, atunci când ea și soțul ei și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu.
Andreea Esca s-a măritat în anul 2000 cu Alexandru Eram. Cei doi au împreună doi copii, Alexia și Aris. Fiica sa cea mare, Alexia Eram, este deja una dintre dintre cele mai apreciate influencerițe de la noi și face eforturi pentru a oferi admiratorilor ei numai content de calitate, motiv pentru care acum se află în Dubai pentru a desfășura noi proiecte. Tot ea este și cea care a postat imaginea cu părinții săi din ziua nunții lor, cu ocazia zilei de naștere a tatălui ei, moment în care fanii au avut ocazia să o vadă pe Andreea Esca într-o ipostază rară.
Andreea Esca și soțul ei sunt împreună din anul 1996, urmând ca în anul 2000 să devină soț și soție. La fel ca în prezent, putem observa că știrista purta aceeași tunsoarea, diferită fiind doar culoarea părului.
Andreea Esca
Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro
Cum s-a cunoscut Andreea Esca cu soțul său
Acum mai mult timp, Andreea Esca a povestit cum și-a întâlnit soțul.
„P rima dată l-am văzut la o petrecere, la un restaurant pe malul lacului. L-am văzut printre oameni şi mi-a plăcut foarte mult. L-am văzut aşa de frumos şi am întrebat o prietenă cine este băiatul acesta şi mi-a zis: ştiu eu, stă cu noi pe stradă, sacourile voastre le facem la fabrica unde lucrează el. Vrei să ţi-l prezint? Îl cheamă Alexandru. L-a chemat şi am început să vorbim.
Mi-a spus că e francez. El era directorul fabricii. Lucra acolo pentru că tatăl lui îl cunoştea pe omul care avea această fabrică….I-am zis Laviniei ca data viitoare când se duce la fabrică, să îmi spună şi mie, că trebuie să merg neapărat.
Citeste si: Care este cea mai mare frică a Alexiei Eram? Fiica Andreei Esca a mărturisit totul: "Nu îmi place să fiu..."
M-am dus la fabrică, m-am prefăcut interesată de tot ce e acolo, dar el nu m-a sunat. Ne-am mai dus o dată, tot degeaba… Apoi am auzit că pleacă în vacanţă şi am înţeles că era într-o relaţie. Am văzut că nu reacţionează în niciun fel, dar eu am mai încercat. Trecuse vara, eu mă mutasem într-o casă nouă şi zic: taci că îl sun acum şi îi spun că îmi trebuie uşă, că aveau şi uşi la fabrica aceea.”, a spus Andreea Esca în urmă cu mai mulți ani.