Cum își înjosește o polițistă-șefă subalternii! „Preferăm să stăm plini de noroi şi în frig decât să fim jigniţi în fiecare zi”

O polițistă-șefă este acuzată că se comportă execrabil cu cei pe care îi are în subordine.

Distribuie pe:

fara descriere


In articol:

Pe site-ul unui sindicat din Poliție a fost publicată o plângere anonimă a mai multor polițiști nemultumiți de comportamentul șefei lor. Sesizarea a provocat o anchetă internă la Serviciul Logistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Respectiva plângere nu a putut fi verificată la respectiva secție, unde comisarul Mihaela Ghimpu este șefă. Niciunul dintre angajații structurii nu au dorit să își asume acuzațiile facute la adresa polițistei.

În sesizarea făcută pe internet, comisarul este acuzat de un comportament indecent față de colegii săi, dar și de nereguli în ceea ce privește pontajele. Femeia ar obișnui să își jignească subalternii și să îi umilească.

În urma anchetei interne au fost descoperite câteva pontaje nelegale, pedeapsa primită de comisarul Ghimpu fiind una simbolică.

„În urma controlului tematic efectuat s-a dispus atenţionarea şefului serviciului şi a unui poliţist din cadrul serviciului. De asemenea, s-a dispus cercetarea administrativă a şefului serviciului, cercetare care a fost finalizată fără a se impune aplicarea unei alte sancţiuni“, au precizat reprezentanţi ai IPJ Iaşi.

Citeste si: Bătrân de 72 de ani din Vaslui, în fața instantei pentru coruperea sexuală a două fetițe de 9 și 10 ani! Vecinii îi iau apărarea: „Sunt lãsate de capul lor”

Citeste si: Decizie fără precedent a prințului Harry și Meghan! Își "dau demisia" de la Casa Regală

Citeste si: Ion Ţiriac donează pentru incendiile din Australia suma de 54.000 de dolari.

Cum îi jignea comisara pe angajați

Deoarece declarațiile nu au fost asumate de niciun angajat, acuzațiile nu au putut fi probate. Petiția online nu a fost suficientă pentru a o sancționa pe polițistă.

„Şeful serviciului, comisar de poliţie Ghimpu Mihaela îşi tratează subalternii în cel mai josnic mod posibil. În şedinţe aceasta foloseşte adesea un limbaj trivial, greu de reprodus, suntem jigniţi, ni se spune că din vina noastră nu are timp să se spele nici la p***ă, totul fiind de faţadă, încercă să scoată mereu în evidenţă cât de mult muncește dumneaei și cât de trântori suntem noi”, se precizează în petiţia publicată de Sindicatul „Diamantul”, potrivit adevarul.ro.

În documentul respectiv se precizează și că unii angajați ar dori să se transfere la alte secții, tocmai din cauza comportamentului polițistei-șefe.

„Preferăm să stăm plini de noroi şi în frig decât să fim jigniţi în fiecare zi”, se arată în sesizare.

Se precizează și alte expresii vulgare pe care comisara le adresează subalternilor.

„Poate nu ştii cui te adresezi, eu sunt comisar de poliţie”, „Să vă f**!”, „Să mă lingi în p***ă!”, ”Să-mi mânânci c***!”, ”În p*** mea, sunt comisar, nu pot munci cot la cot cu nişte c***** de agenţi”., sunt câteva dintre vorbele urâte spuse de polițistă.

„Nu este corect ca o persoană care fumează şi bea cafea prin toate birourile să jignească şi să umilească lucrătorii în ultimul hal, să fie plătită cu peste 10.000 de lei pe lună, cum nu este corect nici faptul că unii agenţi din cadrul Serviciului Logistic care sunt «aliaţii» doamnei comisar să beneficieze de salarii de peste 5.000 de lei pe lună, fiind neoperativ, în timp ce agenţii operativi care lucrează la ordine publică şi îşi pun zilnic viaţa în pericol beneficiază de un salariu cu aproximativ 1.000-1.500 lei pe lună”, se mai precizeaă în petiție.

Deși acuzată dur de colegii ei, comisarul Mihaela Ghimpu a refuzat să răspundă sau să comenteze acuzațiile care i s-au adus.

Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate