Irinel Columbeanu este în culmea fericirii și se declară îndrăgostit din nou, la 66 de ani. Acesta are o nouă iubită, după ce a fost singur timp de doi ani! Fostul milionar a dezvăluit că este îndrăgostit de o afaceristă din București, pe nume Ani.
Irinel Columbeanu și noua sa iubită s-au cunoscut în Delta Dunării, acolo unde fostul soț al Monicăi Gabor a mers în vizită la prietenul său, Andu Stamate. Dragostea l-a lovit din plin pe fostul milionar, care a mărturisit că s-a îndrăgostit la prima vedere de Ani, venită în calitate de turistă la pensiunea în care Irinel Columbeanu a mers să se relaxeze alături de prietenul său.
După ce și-a descris iubita în cel mai frumos mod, Irinel Columbeanu a postat pe pagina sa de Facebook câteva imagini din Delta Dunării, acolo unde își petrece vacanța. Fostul milionar apare foarte fericit în fotografiile pe care le-a postat, semn că dragostea îi priește. Bărbatul se află împreună cu iubita sa, Ani, în satul Periprava din Tulcea. Fostul milionar a făcut și o plimbare cu barca, bucurându-se de frumusețea naturii din Delta Dunării.
„A fost dragoste la prima vedere. Ani a venit aici ca și turistă. Ne-am cunoscut acum câteva zile. Este o doamnă finuță, delicată, sociabilă și foarte respectuoasă. Ea nu dorește, însă, să dea amănunte din viața sa. Mi-a atras atenția, încă, de când am văzut-o prima oară. Suntem împreună în Delta Dunării, la Periprava, la pensiunea prietenului meu, Andu Stamate. Aici totul este mirific, inclusiv compania pe care o am” , a
declarat Irinel Columbeanu pentru Cancan.ro, înainte de a face publice imaginile din Delta Dunării.
Irinel Columbeanu a postat primele imagini din Delta Dunării
[Sursa foto: Facebook]
Irinel Columbeanu pleacă în America, în vizită la fiica sa
Fostul milionar nu și-a mai văzut fiica de mai bine de cinci ani, așa că a hotărât să meargă în America, acolo unde Irinuca, așa cum o alintă tatăl ei, locuiește împreună cu mama sa, Monica Gabor.
Irinel Columbeanu va pleca pe 13 iunie în America și va petrece două săptămâni alături de Irina, care are 16 ani. În ceea ce o privește pe noua sa iubită, Irinel Columbeanu nu știe însă dacă aceasta ar dori să îl însoțească în călătoria sa.
„Eu o să-i propun, nu știu, însă, dacă va dori și dacă va putea veni atunci cu mine”, a declarat fostul soț al Monicăi Gabor, pentru sursa citată anterior.