
In articol:
- Sfaturi de a face față stresului din sesiunea de la facultate
- Notițele, un ajutor important
- Învățatul din timp
- Pauzele mici și dese, cheia marilor succese
- Odihna suficientă
- Alimentația corespunzătoare
Începând cu această săptămână sau cu cea viitoare, studenții de la facultățile românești intră în sesiunea de examene. Astfel, urmează o perioadă de 21 de zile în care studenții trec prin perioada de foc a studenției, perioadă care se repetă de două ori pe an, în februarie și iunie. Indiferent dacă s-au pregătit temeinic sau nu, stresul este inevitabil să apară, ceea ce îngreunează psihicul persoanelor. Iată câteva sfaturi de a trece prin sesiune mai ușor.
Sfaturi de a face față stresului din sesiunea de la facultate
Sesiunile la facultate sunt două luni pe an, dintre cele mai grele. Cei mai mulți dintre studenți încearcă chiar de la începutul semestrului universitar să își organizeze bibliografiile și informațiile pentru examenele din iarnă sau vară, însă există și câțiva dintre ei care îngrașă porcul chiar înainte de ajun.
În perioada sesiunii la facultate, rețelele de social media destinate învățământului sau studenților pregătesc postări din cele mai amuzante sau informative, în așa fel încât vor scăpa studenții de un pic de stres.
Gluma-i glumă, dar examenele sunt importante și tratate cu seriozitate, iar dacă sunt persoane care nu fac față stresului, iată câteva sfaturi de a manageria mai bine perioada sesiunii:Notițele, un ajutor important
În cazul în care ați fost atenți la seminare și cursuri, ba chiar v-ați luat și notițe în timpul lor, faceți parte din elita studențească în timpul sesiunii.
În cazul în care nu prea v-ați prezentat la cursuri, încercați să extrageți din bibliografie cele mai importante noțiuni. Și ignorați informațiile de umplutură.
Învățatul din timp
Poate acum este prea tardiv, dar țineți minte pentru sesiunea din vară. Nu este cea mai fericită mișcare să îngrășați porcul în ultima seara, trăind cu speranța că toate informațiile necesare vă vor intra în cap. Majoritatea studenților fac asta și după se chinuie cu maldărul uriaș de informații sau cu timpul aproape inexistent pe care îl au până la examene.
Dacă considerați că veți uita tot ce învățați din timp pentru sesiune, încercați măcar să mai citiți notițele din când în când. Astfel, în momentul în care vă apucați serios de învățat, creierul vostru va recunoaște informația și vă va fi mai ușor.
5 sfaturi utile pentru combaterea stresului în sesiune
Pauzele mici și dese, cheia marilor succese
După ce v-ați hotărât că astăzi stați să învățați pentru examenul de temut, asigurați-vă că vă planificați și mici pauze între învățat. Creierul trebuie antrenat și lăsat să „respire” după ore întregi de acumulare de informații.
Specialiștii recomandă mai multe scheme de învățare, însă cele mai populare dintre ele sunt 50-10 sau 2-1. Prima spune că ar trebui să învățați 50 de minute, iar restul de 10 dintr-o oră să fie pentru relaxare. A doua spune că ar fi indicat să învățați două ore, iar apoi să luați o pauză de o oră.
Odihna suficientă
Da, se spune că pentru examenele din sesiune se învață doar noaptea, de aici și apelativul de „sesiune de noapte”. Oricât de atractiv ar fi să-ți petreci ziua în relaxare și cafele și să te stresezi noaptea, pe atât de nesănătos este.
Recomandarea medicilor, pentru o odihnă cât mai completă și un creier cât mai concentrat, este 10 ore de somn pe noapte. Capacitatea de extracție a informației este mult mai ridicată atunci când dormim suficiente ore pe noapte. Astfel, cele 2-3 ore de somn pe noapte la care se gândesc studenții mai rău vor afecta sănătatea în viitor.
Alimentația corespunzătoare
Studentul clasic, potrivit glumelor și statisticilor, trăiește cu mai multe cafele pe zi și doar o masă de mâncare. De multe ori, nici aceea sănătoasă. Atunci când creierul este supus stresului, va avea nevoie de mai multă energie, energie pe care o extragem, în cele mai mari proporții, din alimentație.
Se recomandă consumul des de legume, fructe și apă multă pe timpul zilei, pentru o alimentație corespunzătoare și menținere a energiei din corp. Bineînțeles, acestea pot fi consumate sub diverse forme, fie crude, fie in salate crude sau gătite în mâncare. La fel de importante rămân proteinele și vitaminele.
sursă: studentnews.info