Cum sa iti alegi bradul de Craciun! Specialistii au descoperit o formula matematica!

Un profesor de matematică de la Universitatea Kingston din Londra a conceput o metodă pentru a alege bradul de Crăciun din diversitatea de varietăţi propuse pe piaţă, care, cu ajutorul a patru întrebări-cheie, îi ajută pe clienţi să facă cea mai bună alegere, informează AFP.

Distribuie pe:

Autor: V.P.

fara descriere"Preferaţi un brad natural?". Dacă răspunsul pentru această primă întrebare este "nu", atunci se impune cumpărarea unui brad artificial. Dacă răspunsul este "da", clienţilor le rămân trei etape, înainte de a-şi alege bradul care le convine cel mai bine.

"V-ar plăcea un brad mare şi stufos?", "Doriţi ca bradul vostru să aibă un parfum de Crăciun?", "Doriţi să vă decoraţi bradul din vârf şi până jos?" - sunt celelalte trei întrebări.

"Arborele decizional de Crăciun", conceput de profesorul Gordon Hunter, se bazează pe o metodă ştiinţifică utilizată în prezent pentru rezolvarea unor probleme complexe, fiind folosită de exemplu de medici pentru a pune un diagnostic sau pentru a prescrie un tratament personalizat.

În consecinţă, pentru bradul de Crăciun, formula ia în considerare factori-cheie, precum mirosul, stilul, culoarea şi mărimea.

Gordon Hunter a răspuns provocării lansate de un lanţ major britanic specializat în grădinărit, care dorea să îşi ajute clienţii să aleagă varietatea corectă de brad, care era cel mai bine adaptat pentru gusturilor lor personale.

"A fost interesant să recurg la o metodă pe care o folosesc în cercetările mele şi de a crea o aplicaţie sezonieră originală, accesibilă tuturor", a declarat creatorul metodei, citat într-un comunicat al Universităţii Kingston.

"Acum, cu ajutorul arborelui decizional, clienţii noştri vor pierde mai puţin timp examinând numeroasele varietăţi disponibole pe piaţă şi vor avea mai mult timp pentru a reflecta la maniera de a face ca bradul lor să devină spectaculos", a declarat la rândul său Steve Guy, expert în brazi de Crăciun la lanţul de grădinărit Dobbies.

În 2012, doi studenţi de la Societatea de matematică a Universităţii Sheffield din Marea Britanie au pus la punct o formulă matematică pentru a determina cantitatea ideală de globuri şi de ghirlande, în funcţie de înălţimea bradului de Crăciun.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
P
Setari de confidentialitate