Cum sărbătorim zilele de naștere în pandemie? 5 idei

Pandemia ne-a dat tuturor viețile peste cap și ne-a pus în fața unor situații pe care nici măcar nu ni le-am fi imaginat vreodată.

Autor: Amalia Florea

In articol:

La început, am sperat că toată nebunia va trece în 2-3 luni, dar lucrurile au început să se precipite, așa că a trebuit să ne adaptăm la noile condiții.

Cel mai rău a fost că pandemia ne-a răpit micile bucurii, așa cum sunt aniversările zilelor de naștere, pe care obișnuiam să le petrecem cu prietenii și rudele. Pentru că situația durează de mai bine de un an, toți am fost nevoiți să ne sărbătorim ziua de naștere conform noilor condiții, iar la acest moment încă nu se știe ce ne mai rezervă viitorul. În consecință, hai să vedem care sunt cele mai plăcute moduri de a petrece o aniversare în pandemie!

O reuniune on-line cu toată gașca

Mediul on-line a devenit principala modalitate de a ține legătura cu colegii, prietenii și cei dragi, așa că poți să apelezi la această variantă  și pentru un astfel de eveniment.

Nu ai nevoie decât de un laptop sau un telefon și o conexiune bună la net, iar partea bună e că nu trebuie să îți bați capul cu organizarea unei petreceri.

Anunță-ți toți invitații să intre pe Zoom sau pe o altă platformă la data și ora stabilite, iar astfel puteți petrece ore în șir, distrându-vă ca și cum ați fi împreună.

Citeste si: Noua lege a asociațiilor de proprietari. Mii de români sunt afectați! Urmează controale în blocuri?- bzi.ro

Petrecere restrânsă, în familie

Dacă nu e posibil să organizezi o petrecere cu zeci de invitați, dar vrei totuși să își sărbătorești ziua alături de cei dragi, poți să o faci acasă, în familie.

Pregătește un meniu mai special decât în zilele obișnuite, scoate tacâmurile și vesela pentru ocazii deosebite și nu uita de tort. De asemenea nu pot lipsi nici băuturile, iar o astfel de ocazie presupune și o șampanie sau un vin spumant. Din fericire, în ofertele magazinelor poți găsi o mare varietate de vinuri spumante, așa că alegerea nu va fi deloc dificilă.

Invită-ți prietenii la o terasă

Poți profita de faptul că localurile nu s-au închis definitiv și să-ți scoți prietenii la o terasă, unde să le faci cinste cu  o bere și să comanzi ceva de mâncare. Din fericire, terasele sunt deschise, dar trebuie să ții cont de faptul că nu mai puteți petrece „ca pe vremuri”, până dimineață, pentru că programul se termină înainte de miezul nopții.

Un week-end în natură

Dacă tot nu puteți merge în club, iar terasele se închid devreme, de ce să nu plănuiești o escapadă în natură? Poți închiria o cabană, vă puteți caza la o pensiune sau puteți campa cu corturile pe munte. Un grătar, un foc de tabără sau o seară petrecută la povești sub cerul liber, pot crea o atmosferă plăcută, numai bună pentru un moment atât de special.

Donează-ți ziua de naștere

Tot mai multe campanii umanitare se bazează pe acest sistem pentru a strânge fonduri pentru diferite cauze și a ajuta astfel oameni care au nevoie. Există mai multe platforme online pe care cei care doresc să se implice își pot alege o cauză pentru care să își doneze ziua de naștere.

În acest mod, pot să promoveze pe rețelele de socializare cauza respectivă îndemnându-și cunoscuții să doneze pentru ea sumele pe care le-ar fi cheltuit pentru cadouri. Evident că poți face apel la oricine să doneze, iar faptul că mulți vor da curs apelului îți va da o satisfacție deosebită.

Dat fiind faptul că suntem încă limitați de restricții, acestea sunt cele mai inspirate idei ale momentului, pentru a-ți serba ziua de naștere în pandemie. Nu ne rămâne decât să îți urăm distracție plăcută, cu speranța că următoare aniversare ți-o vei serba în condiții normale, alături de zeci de prieteni și apropiați.  

Distribuie pe:
Abonează-te pe

Citește și:

Un pompier chemat la o intervenție a avut parte de șocul vieții! Victima era chiar fiica lui!

Ce au descoperit rudele unei femei după moartea acesteia? Un necrolog a ajuns viral pe internet

Bărbatul din cartierul Militari care și-a ucis concubina a fost găsit fără viață în propria locuință

Horoscop Zilnic Miercuri 16 Iunie 2021: Berbecii vor avea nevoie în această zi să scape de toate problemele și să își pună gândurile în ordine

Informația despre COVID care dă absolut totul peste cap! Este răsturnare completă de situație la nivel mondial

BOMBĂ! Florin Ristei, înșelat și părăsit de iubita superă pentru un bărbat super celebru! Este SCANDAL imens

Bomba anului! Viorica și Ioniță de la Clejani, despărțiți. Viorica a găsit mesaje de la amantă

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies