kanald.ro
Actualitate
Cum vrea Cristian Cioacă să fenteze legea. Ce se ascunde, de fapt, în spatele "dispariției" sale. După eliberarea din 2023 nimeni nu mai știe nimic de el: "Dacă nu achită poate să nu i se admită cererea de reabilitare" | EXCLUSIV
După ce a ieșit din închisoare în 2023, Cristian Cioacă, fostul polițist condamnat pentru uciderea soției sale, Elodia Ghinescu, a dispărut complet din viața publică.
După mai bine de un an și jumătate, nimeni nu mai știe nimic de el, iar acest lucru a ridicat multe semne de întrebare. Ce se ascunde, de fapt, în spatele acestei „dispariții” și ce legătura are cu plata daunelor morale?
În 2014, Cioacă a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare pentru uciderea Elodiei, dar a fost eliberat condiționat, după 10 ani și 8 luni, în 2023, după ce a ispășit o parte din pedeapsă. În mod normal, după o perioadă de timp, el ar putea solicita să fie „reabilitat”, adică să aibă cazierul șters și să poată duce o viață normală, fără a fi stigmatizat de trecutul său. Însă, pentru a obține acest lucru, există o serie de condiții, printre care: să plătească daunele morale stabilite de instanță pentru familia Elodiei Ghinescu, dar și cheltuielile de judecată.
Cristian Cioacă nu a achitat daunele morale familiei Elodiei Ghinescu
Cristian Cioacă, la eliberarea din 2023
Problema este că Cioacă încă nu a achitat acele daune, iar acest lucru îi poate afecta șansele de a fi reabilitat. Dacă nu își plătește datoria, cererea lui de reabilitare nu va fi acceptată, iar autoritățile vor putea să ia măsuri pentru a recupera banii. Avocata mamei Elodiei Ghinescu a declarat în exclusivitate pentru WOWbiz.ro că „dacă nu achită, poate să nu i se admită cererea de reabilitare”. În acest caz, Cioacă ar putea avea probleme mari, inclusiv executarea silită, ceea ce înseamnă că i-ar putea fi luate bunurile sau chiar o parte din salariu, pentru a recupera banii datorați.
Legea privind reabilitarea de drept spune așa: „La împlinirea termenului de 3 ani prevăzut la art. 165 din Codul penal, dacă persoana condamnată nu a mai săvârşit o altă infracţiune, autoritatea care ţine evidenţa cazierului judiciar va şterge din oficiu menţiunile privind pedeapsa aplicată condamnatului.” Însă, în cazul lui Cristian Cioacă, pentru că are de plătit daune morale, dar și cheltuieli de judecată, dacă dovedește că „nu i-a fost cu putinţă să achite despăgubirile civile şi cheltuielile judiciare”, legea spune că poate primi un răgaz de 6 luni pentrua a achita. Dacă nu o va face, atunci instanța poate refuza reabilitarea.
De asemenea, instanța poate acorda un termen suplimentar doar în cazuri foarte speciale, dar acest lucru nu schimbă cu nimic obligațiile lui Cioacă față de familia Elodiei Ghinescu.
În acest context, dispariția lui Cioacă din viața publică ridică întrebări. Oare se ascunde pentru a evita să plătească daunele și să fenteze legea? Faptul că nu se știe unde se află sau ce face sugerează că poate încerca să evite presiunile autorităților, dar va fi dificil să scape de responsabilitatea sa. Oricum, potrivit avocatei mamei Elodiei Ghinescu, există un proces de executare silită pe numele său.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
„Se face executare silită pe bunurile ce le are el, pe salariu. Executorul face toate demersurile. Dacă lucrează pe o societate din țară care se ocupă cu transport internațional, cum s-a scris, trebuie să justifice veniturile pe care le are”, a declarat Crina Radu, avocata mamei Elodiei Ghinescu.
Deși se află în libertate, se pare că problemele legale ale lui Cristian Cioacă nu s-au încheiat și vor continua să-l urmărească până când va plăti ceea ce datorează.