Cutremur puternic în România, de 4,2 grade! Unde s-a produs

Un cutremur cu magnitudinea 4,2 grade pe scara Richter s-a produs în judeţul Buzău.

Distribuie pe:

Autor: A.I.

Seismul a avut loc sâmbătă dimineață, la ora 03:19, în zona seismică Vrancea. Epicentrul cutremurului a fost în judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Cutremurul s-a produs la o adâncime de 200 de kilometri. Cele mai apropiate localități de epicentrul cutremurului au fost Nehoiu (19 km.), Întorsura Buzăului (25 km.), Covasna (26 km.), Târgu Secuiesc (42 km.) și Vălenii de Munte (47 km.).

Este al doilea cutremur care are loc în județul Buzău în mai puțin de 24 de ore. Vineri dimineață a avut loc un seism în județul Buzău la ora 7.57, la o adâncime de 150 de kilometri. Și acest cutremur a fost unul serios, de 3,6 grade pe scara Richter. Conform specialiştilor de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul acesta s-a înregistrat în apropiere de oraşele Nehoiu (25km), Covasna (33km), Întorsura Buzăului (41km), Târgu Secuiesc (47km) şi Slănic-Moldova (59km).

Ce să faci în caz de cutremur mare

În cazul în care se produce un cutremur mai mare, trebuie să aveţi în vedere următoarele lucruri: trebuie să pregătiţi dinainte un plan de urgenţă, să cunoaşteţi ieşirile din clădirea în care vă aflaţi, să evitaţi rănirile, să aveţi mâncare care nu se depozitează în frigider, care nu trebuie să fie gătită sau preparată. De asemenea, să aveţi kit de prim ajutor cu medicamente şi ustensilele necesare tratării unei răni. De asemenea, să aveţi pregătite şi baterii, lanterne, lumânări, sfoară, bandă adezivă, instrumente de scris, briceag, fluier şi să ştiţi mereu unde sunt actele!

Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO: