Dalai Lama, preten bun cu Nelson Mandela, nu va asista la funerariile acestuia! Afla motivul incredibil

Dalai Lama, căruia i-a fost refuzată de două ori viza pentru Africa de Sud în ultimii ani, nu va participa la funeraliile lui Nelson Mandela, amândoi laureaţi ai premiului Nobel, a declarat purtătorul său de cuvânt duminică, transmite AFP.

Distribuie pe:

Autor: I.M.D.

fara descriere"Nu există planuri de a merge acolo", a declarat pentru AFP Tenzin Takhla de la Dharamsala (nordul Indiei), unde locuieşte liderul spiritual tibetan aflat în exil, fără a da explicaţii.

Dalai Lama nu a primit în 2009 viza pentru participarea sa la o conferinţă de pace la Johannesburg.

Liderul spiritual tibetan a fost invitat de Nelson Mandela şi FW De Klerk, ambii foşti preşedinţi sud-africani şi de arhiepiscopul african şi laureat al premiului Nobel pentru Pace Desmond Tutu, pentru a vorbi în cadrul unei conferinţe organizată de liga naţională de fotbal pe tema păcii, armoniei şi rolului fotbalului în lume.

Cea de-a doua viză i-a fost refuzată în octombrie 2011 pentru aniversarea vârstei de 80 de ani a lui Desmond Tutu, al erou al luptei anti-apartheid, în oraşul Cap.fara descriere

Guvernul preşedintelui Jacob Zuma a fost ulterior acuzat de către presa sud-africană şi opoziţie că a cedat presiunilor Chinei, partener diplomatic şi economic important, care a depus eforturi pentru ca Africa de Sud să intre în grupul "BRICS" al puterilor emergente, alături de Brazilia, Rusia şi India.

China încearcă să limiteze deplasările liderului spiritual tibetan, avertizând guvernele străine faţă de consecinţele asupra relaţiilor bilaterale ale unor astfel de întâlniri.

La anunţul morţii lui Nelson Mandela, Dalai Lama a declarat că a "pierdut personal un prieten drag, pe care spera să îl mai revadă şi pentru care avea o mare admiraţie şi un mare respect".

Dalai Lama a fost în vizită la Cap în august 1996 în timp ce Nelson Mandela era şeful statului sud-african. Cei doi s-au întâlnit ultima dată în 2004 la Johannesburg.

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate