Dan Negru, reacție dură, după scandalul de la Eurovision! Prezentatorul TV nu a mai suportat și a răbufnit

Dan Negru a luat pe toată lumea prin surprindere cu ultima postare de pe rețelele de socializare. Ce spune despre scandalul momentului de la Eurovision?

Autor: Madalina Kovacs

In articol:

Concursul Eurovision de anul acesta a stârnit un val de reacții, după ce mai multe țări au anunțat că punctele pe care le-au acordat au mers către alte state decât cele pe care le anunțaseră. Imediat după ce s-a terminat concursul, au început și controversele.

România ar fi acordat cele 12 puncte Republicii Moldova, însă ele au fost atribuite Ucrainei. În momentul în care prezentatoarea TV Eda Marcus trebuia să intre în direct și să facă anunțul, organizatorii i-au spus că, din motive tehnice, nu va intra în direct.

TVR a reacționat și vrea să se facă dreptate, însă Dan Negru îi acuză că au decis acest lucru prea târziu și doar după presiunea făcută de public. 

„TVR a reacționat târziu explicând că Eurovision le-a cenzurat votul. A făcut-o abia după ce toată țara a huiduit faptul că România nu a acordat niciun punct Moldovei. Adică, la ore distanță după ce scandalul era deja pornit!
Lentoarea in reacții e caracteristică instituțiilor de stat din România. Televiziunea publică trebuia să anunțe in timp real pe toate rețele social media că le este cenzurat votul.

Atunci, pe loc, sambată seara!  Au făcut-o târziu, la presiunea publicului!

In continuare cred că moldovenii au co*** și ai noștri n-au. Chișinău a spus public, in prime-time european, că București-Chișinău e totuna. Reacția Bucureștiului a fost țopăiala in limba spaniolă. Moldovenii n-au punctat o melodie in limba spaniolă. Asta a cântat România 
"Trenulețul Chișinău-București" va ràmâne un act de curaj al mesajului politic in muzică.

Chișinăul a avut curajul unui pas mare. Noi am țopăit. Nu poți să sari o prăpastie țopaind!
Trebuie să ai curajul sa faci un pas mare... ”,
a scris Dan Negru pe Facebook. 

Citeste si: Delia Matache a aflat că va avea o fetiță! Cum a reacționat artista- kfetele.ro

Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro

Dan Negru, numai laude pentru melodia cu care s-a prezentat Moldova la Eurovision 

Prezentatorul TV a aplaudat mesajul piesei cu care reprezentanții Republicii Moldova au urcat pe scena celui mai important concurs de muzică dintre țări. 

Citeste si: Dan Negru și Dan Diaconescu, surpriză pentru toată lumea: „Nici nu știți ce pierdeți”

„Moldovenii au co🥚e.
S-au dus la Eurovision cu o melodie care are un mesaj puternic politic pro-unionist. Showbiz românesc nu are curajul mesajelor politice.
E ticsit de pițipoance și papițoi care trăiesc din banii televiziunilor și ai primăriilor și de asta n-au curajul mesajelor politice.
Dacă tot recunoașteți că Eurovision e un concurs cu miză geo-politică, atunci România putea să arate Europei, la oră de maximă audiență și pe toate televiziunile europene, că două țări sunt una!  Moldovenii au avut curajul să spună Europei că București-Chișinău e totuna! România nu a avut curajul!

Citeste si: “Jocul cuvintelor cu Dan Negru”, spectacol și în audiențe! Ediția de aseară a clasat Kanal D pe primul loc în topul televiziunilor din România

"Țară veche, țară nouă
Parcă-i una, parcă-s două
Ba aparte, ba-mpreună
Parcă-s două, parcă-i una"
Ăsta e mesajul Moldovei pentru Europa!

Aștept să le crească co*** și alor noștri! Altfel, Grigore Vieru avea dreptate:
"Patria e ca un copil. Dacă uiți de ea, poate să plece de acasă”, a scris Dan Negru în urmă cu o zi pe rețelele de socializare. 

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

“Jocul cuvintelor cu Dan Negru” a ținut în fața micilor ecrane peste un milion de telespectatori!

Surpriză pentru Dan Negru! Cum a reacționat la declarațiile unuia dintre concurenții ediției din această seară, a emisiunii „Jocul cuvintelor”

Cum se simte Elena Udrea după ce a fost închisă la Târgșor? I-a spus chiar avocatului ei: „Condițiile de viață pe care trebuie să le înfrunte”

Ziua de astăzi va fi plină de tensiune. Zodiile trebuie să gestioneze lucrurile pentru a trece cu bine

Veste șoc despre Vladimir Putin. Soția lui aruncă BOMBA! Ce i s-a întâmplat liderului de la Kremlin

„Îmi place să greșesc”. Jador, indecis între fosta și actuala iubită

Verdict istoric în SUA. Curtea Supremă limitează puterea lui Joe Biden. „Decizia e devastatoare” pentru președinte

Anamaria Prodan, lipsită de inhibiții. Impresara a vorbit despre viața intimă: „Am încercat absolut tot!”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies