
Autor: T.S.

”Ce ne mai place să judecăm strâmb!:)))
Eram într-un restaurant din centrul Bucureştiului într-o seară şi la o altă masă stătea o doamnă foarte frumoasă de vreo patruzeci şi ceva de ani, genul MILF, super
senzuală şi de o eleganţă aparte, împreună cu soţul sau iubitul ei. După scurt timp el s-a ridicat, a sărutat-o pe gură şi a plecat, lăsând-o singură, să-şi continuie cina. La un moment dat femeia a început să mă privească insistent şi chiar îmi zâmbea, dar cu un surâs trist. ”Pozează în genul acela: Combinată, dar nefericită şi neînţeleasă" gândeam eu.
Mă întrebam cam cât tupeu să aibă femeia asta, de mă priveşte cu atâta neruşinare, tocmai după ce acum 5 minute, scuzaţi-mi expresia, îşi luase limba-n gură în faţa mea, cu iubitul, soţul, amantul sau ce-o fi fost ăla...."
După ce a cerut nota, la plecare a venit la mine la masă, să mă roage să facem o poză, pentru că semăn foarte bine cu fratele ei, care de câteva luni nu mai era....
A intrat în telefon şi mi-a arătat poza cu fratele ei cu care chiar semănam... Mi-a strâns mâna şi i-au dat lacrimile....
Sărmana femeie mă privea ca şi cum l-ar fi văzut pe frate-su iar eu îmi spuneam ”femeia asta perversă vrea să mă combine".
Avem mintea strâmbă de fiecare dată când ne trec prin minte gânduri de judecată!
Să-l judeci pe cel de lângă tine este unul dintre cele mai mari răutăţi pe care i le poţi face unui om! Azi îi spunem si bulism, după termenul american bullying. Înseamnă hărţuirea psihologică a unei persoane, ajungându-se chiar până la ameninţări, pe motiv că acea persoană este diferită.”, a scris Daniel Buzdugan pe Facebook.
Distribuie pe: