”De-aia te-ai prăjit așa” Theo Rose nu a mai rezistat și a făcut o remarcă publică la adresa lui Horia Brenciu! Artista a scos telefonul și a filmat întregul moment

Vedete

”De-aia te-ai prăjit așa” Theo Rose nu a mai rezistat și a făcut o remarcă publică la adresa lui Horia Brenciu! Artista a scos telefonul și a filmat întregul moment

Theo Rose a filmat o discuție pe care a avut-o cu Horia Brenciu, apoi a urcat clipul pe internet.

Theo Rose se numără printre cele mai îndrăgite și apreciate artiste de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas.

De asemenea, cântăreața este foarte activă și pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu fanii ei aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute, însă de curând, șatena le-a adus un zâmbet pe buze urmăritorilor ei, prin prisma unui videoclip unde apare chiar colegul său de pe platourile de filmare, Horia Brenciu.

Citeste si: Motivul pentru care Mariana Moculescu a ales, în cele din urmă, să își facă simțită prezența la priveghiul lui Horia Moculescu! A fost dezvăluit chiar de ea: "Destinul și-a urmat cursul!" - kfetele.ro

Citește și: ”O experiență care ne-a marcat” Horia Brenciu, moment inedit alături de fiul adoptat. Artistul are un motiv întemeiat de a sărbători totul în stil mare și a făcut acum anunțul

Iubita lui Anghel Damian l-a întrebat pe cântăreț ce folosește pentru ten, iar acesta i-a răspuns că Vitamina C, însă vedeta nici nu l-a lăsat să continue, făcând imediat o remarcă la adresa colegului ei, mai precis că nu folosește cremă de protecție solară, căci dacă ar fi folosit, cu siguranță nu s-ar mai fi înroșit pe față atunci când a mers la plajă. Dialogul dintre cei doi a fost unul de-a dreptul savuros, iar acesta a ajuns pe internet, fiind postat chiar de către Theo Rose.

„Theo Rose: Ce folosești pentru ten tu?

Horia Brenciu: Vitamina C.

Theo Rose: Cremă de hidratare sau SPF? Ce folosești exact? Nu, SPF sigur nu folosești că de-aia te-ai prăjit așa la mare, la soare, că dacă te dădeai cu SPF nu te mai înroșeai.

Horia Brenciu: Păi Theodora, eu nu am timp să mă dau cu cremă, că trebuie să am grijă de tine.

Theo Rose: Păi cum?! Trebuie să te protejezi ca să nu-ți îmbătrânescă tenu, ai un ten foarte frumos, ești un bărbat tânăr, nu se poate să nu, trebuie să-ți aduc neapăr o cremă cu protecție solară.

Theo Rose: Abia aștept să văd care este protecția pe care mi-o oferi, solară, de restul mă ocup eu.

Familia lui Theo Rose s-a mărit cu încă un membru, la două luni de când a devenit mamă pentru prima dată

Theo Rose este în culmea fericirii, căci pe lângă faptul că a devenit mama unui băiețel, Sasha Ioan pe numele său, în urmă cu 2 luni, ei bine, de curând, familia artistei s-a mărit din nou cu încă un membru.

Citeste si: Mariana Moculescu a lăsat deoparte orice urmă de orgoliu și a venit să își susțină fiica, la priveghiul lui Horia Moculescu! Momentul a fost unul de-a dreptul emoționant - kfetele.ro

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro

Citeste si: O fostă concurentă din Casa Iubirii a TĂCUT mult timp, dar acum sparge TĂCEREA: "În seara aia se uita la mine. Să faci pe ascuns cum..." CE A SCOS LA IVEALĂ despre Moldo...te lasă fără aer. Totul s-a

Citește și: „Unul lângă altul în viață” Theo Rose, declarație de dragoste pentru Damian Anghel! Nu mulți știau asta despre ei! Chiar artista a dezvăluit acest detaliu 

Este vorba despre o pisicuță pe care cântăreața a primit-o cadou de la finii săi, căreia deja i-a pus și un nume, respectiv Sushi, motivându-și în același timp și alegerea.

„Am primit un cadou mai cu întârziere, nu sunteți pregătiți. Șobolanca asta este- cum credeți că i-am pus numele?- Sushi, ca să fie prietena lui Sasha.  Finii mei s-au ocupat și mi-au făcut o surpriză, și eu când am văzut-o m-a luat cu leșin, de drag, nu de altceva. Tremura un pic, dar mi-a fost milă de ea dar i-am zis că eu acum o s-o iubesc mult și ea acum a ajuns acasă la noi, de acum asta e casa ei. Pupă mama pe ea.”,  a spus Theo Rose în mediul online.