Deea de la Puterea Dragostei, primul mesaj după eliminare! Ajunsă în România, și-a spus adevărata părere despre Andreea Mantea

Deea de la Puterea Dragostei s-a întors în România după eliminare. Bruneta a spus adevărul despre Andreea Mantea și despre cum se poartă staff-ul Kanal D cu toți concurenții.

Distribuie pe:

Autor: M.B.

Deea a părăsit Puterea Dragostei după ce a fost votată de băieții din casă, iar Bianca nu a ieșit favorita săptămânii pentru a o putea proteja. Imediat după ce s-a întors înapoi în România, bruneta a publicat un mesaj emoționant.

„Am ajuns în România, unde am fost așteptată de cele mai dragi persoane mie, prieteni cu adevărat care m-au susținut și m-au sprijinit în tot ceea ce mi-am propus! Mă simt mândră de mine că am fost foarte puternică în competiția Puterea Dragostei, deși nu mă consideram o persoană atât de puternică... Am reușit să țin piept răutăților și atacurilor atât din partea unor concurenți, cât și a oamenilor din lumea virtuală... Acuzații, jigniri, vorbe dure care, la un moment dat, m-au afectat, dar mai târziu am înțeles că toate acele lucruri m-au ajutat să devin mai puternică decât credeam... Mă simt fericită că am avut privilegiul de a participa la această emisiune care m-a transformat în cea mai bună variantă a mea... O experiență unică, de neuitat, minunata pot spune!

Citeste si: Promo Puterea Dragostei 8 iulie. Bianca aruncă bomba: „Am fost împreună pe ascuns”. Andreea Mantea face un anunț important: „În această săptămână...”

Nu am niciun regret ... ahhh.. ba da unul singur: că nu am reușit să arăt cum se iubește cu adevărat, ce inseamna să simți iubirea și ce sacrificii presupune aceasta... Atât! Este singurul regret... În rest, sunt foarte fericită pentru că am întalnit oameni minunați acolo, începand cu staff-ul (oamenii care ne-au făcut mofturile, oamenii care ne-au suportat răutațile și capriciile, oamenii care au avut grijă de noi ca și de copiii lor (doamna Viktoria, mama noastră, cum îmi plăcea mie să îi spun)... și mulți alții, ale căror nume nu le pot scrie aici...”, a scris Deea de la Puterea Dragostei.

Deea de la Puterea Dragostei și-a spus părerea despre Andreea Mantea

„Multumesc producătorilor acestei emisiuni pentru tot confortul oferit și toate beneficiile pe care ni le-a adus această emisiune, mulțumesc Andreei Mantea (o finuță, o superbă, o doamnă) o super prezentatoare căreia i se potrivește de minune acest format... Sincer? Nu aș vedea această emisiune prezentată de altcineva... Își dă silința și trăiește odată cu noi toate stările posibile...

Și, nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc postului tv Kanal D pentru că mi-a oferit ocazia să trăiesc cele mai frumoase clipe din viața mea! Vă iubesc pe toți... întreaga echipă Kanal D, dar și pe voi, oameni frumoși care ați fost alături de mine pe tot parcursul competiției! Am legat prietenii frumoase... Chiar dacă nu am ajuns până în finală, mă simt câștigătoare: am câștigat prieteni (Bianca, Mary, Simina, Thalida, Simo, Alex, Iancu, Beny, Mocanu, Iordache, Bobicioiu)”, a scris Deea de la Puterea Dragostei pe pagina ei de Instagram.

 

Galerie foto  Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO: