
In articol:
Tragedie fără margini pentru o familie din Anglia, după ce fiica lor, de aproape 2 ani, a murit după ce și-a blocat capul într-un cadru de pat, care se afla în camera mamei ei. De precizat este că, întreaga tragedia a avut loc atunci când micuța se afla alături de fratele ei, Daniel, ambii stând la momentul acela întinși pe patul din camera mamei lor, iar atunci, în aceeași încăpere se afla chiar cea care le-a dat viață.
Cu inima împietrită de durere, femeia și-a adunat toate puterile și a vorbit despre evenimentul tragic, explicând cum s-a petrecut totul. Mama spune că se uita la televizor, sprijinită pe perne, moment în care a realizat că nu o mai vede pe fetița ei.
În acel moment, Clair, mama fetiței, a sărit din pat și a găsit-o pe micuța sa la picioarele patului, cu capul prins în cadrul metalic, moment în care a eliberat-o imediat pe fiica ei, sunând apoi de îndată după ajutoare.
Citeste si: Hemoroizi externi – cauze si metode de tratament
„Am deschis ușa din față și am țipat după ajutor, eram conștientă că eram doar eu și copiii în casă. Am început să fac manevre de resuscitare, am salvat doi oameni în trecut, inclusiv pe mama mea când eram mai tânără, așa că am încercat să rămân calmă”, și-a amintit mama fetiței.
Părinții au luat o decizie neașteptată, după decesul fiicei lor
Jessica a fost transportată de urgență la spital, însă medicii nu i-au dat prea multe șanse de supraviețuire. Cadrele medicale le-au transmis părinților că dacă micuța își va reveni, aceasta „ ar fi un copil diferit față de fata pe care o cunoșteau”.
Totuși, Jessica a reușit să salveze alte 3 vieți, asta după ce părinții ei au decis să-i doneze organele, având chiar și o grupă de sânge rară.
„A fost un miracol, avea o grupă de sânge atât de rară. Creierul ei a fost afectat catastrofal, dar corpul ei era perfect pentru a-i putea salva pe alții”, a mai spus mama fetiței.
Jessica