kanald.ro
Evenimente
Detalii de-a dreptul cutremurătoare despre pensionarul de 72 de ani din Bacău care și-a ucis soția, apoi și-a pus capăt zilelor! Gestul său a șocat pe toată lumea: „Îi cunosc foarte bine pe dânșii și știu...”
Tragedie din comuna Poduri, acolo unde un pensironar și-a ucis soția, apoi și-a pus capăt zilelor, a cutremurat o întreagă țară.
O tragedie de nedescris a avut loc în comuna Poduri, din Bacău, acolo unde un pensionar, în vârstă de 72 de ani, și-a ucis soția, apoi și-a pus capăt zilelor.
Cei doi soți, însă, erau respectați în comunitatea lor, iar apropiații și familia nu știu ca ei să fi avut probleme în căsnicie.
Ce spune primarul comunei despre cei doi
Și primarul comunei Poduri, Diana Narcisa Miclăuș, a făcut o serie de declarații despre această tragedie, fiind șocată, mai ales că îi cunoștea pe cei doi soți.
Aceasta spune că erau oameni gospodari, extrem de respectați de comunitate, fiind cunoscuți, în același timp, ca niște oameni care mergeau foarte des la biserică.
„Sunt consternată la aflarea acestei veşti, chiar vă spun sincer că am amuţit, mai ales că îi cunosc foarte bine pe dânşii şi ştiu ce fel de oameni sunt.
Chiar este un mare necaz asupra comunităţii şi asupra familiei.(...) O familie excepţională de oameni gospodari, că îi cunosc foarte bine pe dânşii şi stiu ce fel de oameni sunt, plus că sunt oameni ai bisericii care merg tot timpul la biserică", a declarat Diana Narcisa Miclăuş, primar Poduri.