

Valentin Şleapcă, de origine din Buruieneşti, a fost găsit mort, într-o toaletă din Marea Britanie. Tânărul tocmai pierduse autocarul spre România.
Băiatul, care locuia în Nottingham, şi-a făcut bagajele să vină acasă şi a mers la microbuzul care îl aştepta în faţa casei, pentru a-l transporta la autocar.
Autocarul se afla staţionat în South Mimms Services, un Peco din zona Londrei.
Odată ajuns în locaţia autocarului, Valentin şi-a pus toate bagajele la cală şi apoi ar fi dispărut fără urmă.
Potrivit unei surse, autocarul care trebuia să plece spre România ar fi aşteptat în jur de aproximativ 2 ore venirea tuturor pasagerilor, aduşi cu mai multe microbuze din diferite locaţii din Londra.
Într-un final, autocarul a plecat spre România, lăsându-l pe Valentin în urmă. Familia l-a dat dispărut pe tânăr, precizând că nu mai ştie nimic despre el.
După câteva zile, corpul fără viaţă a lui Valentin ar fi fost descoperit într-o toaletă publică, spânzurat, potrivit unei declaraţii a tatălui băiatului.
Sora lui Valentin, care se află şi ea în Marea Britanie, confirmă decesul fratelui său şi a precizat pentru Observator.tv
că doi poliţişti s-au prezentat la adresa unde locuieşte şi i-au adus la cunoştină că fratele său Valentin a fost găsit decedat.
Tatăl băiatului bănuieşte că cineva l-a ucis pe fiul său, din cauza unui sms pe care Valentin l-a trimis unui prieten, în care scria că mai multe persoane, aflate în microbuzul de transfer către autocar, ar fi ameninţat că îl omoară.