kanald.ro
Vedete
Dezastru financiar pentru trupa Andre! De la ”o mașină pe lună”, fetele au ajuns la încasări zero! EXCLUSIV
Trupa Andre s-a reunit pentru a rupe gura târgului, doar că fetelor nu prea le-a ieșit socotelile.
În perioada de glorie, fetele de la Andre câștigau pe lună echivalentul unui apartament, după cum spunea chiar Andreea Antonescu. Orgoliile personale, oboseala dar și implicarea prea puternică din partea părinților-impresari au dus la destrămarea uneia din cele mai populare trupe de la începutul anilor 2000.
Andreea Bălan și Andreea Antonescu au încercat să retrăiască gloria de altădată și au anunțat reunirea trupei în 2019, atunci când au avut și câteva concerte, cel mai mare fiind cel de la Arenele Romane.
Andreea Bălan și Andreea Antonescu și-au înființat o firmă împreună
De data aceasta cele două fete au încercat să-și așeze lucrurile astfel încât să nu mai existe discuții. Adică totul să fie cât mai transparent.
WOWbiz.ro a aflat că Andreea Antonescu și Andreea Bălan s-au asociat în 2019 și au format societatea Andre Music Show, cu sediul acasă la fosta soție a lui George Burcea. Firma are ca obiect principal de activitate ”interprtarea artistică (spectacole)”, ceea ce, evident, nu e nici o surpriză în cazul fetelor.
Interesant este că cele două s-au înțeles ca Andreea Bălan să aibă mai multe părți sociale (60%) față de Andreea Antonescu (40%). Bălan este și administratorul firmei, aceasta având ”puteri depline” în ceea ce privește deciziile referitoare la soarta societății.
Firma a fost înregistrată în iulie 2019 și și-a început activitatea propriuzisă o lună mai târziu.
2020, cel mai greu an din istoria trupei Andre
2020 a fost însă un an extrem de prost pentru trupa Andre. Societatea celor două fete nu a avut nici un fel de activitate și a închis anul cu încasări zero precum și cu o pagubă de 7.925 de lei. Firma fetelor nu are nici un angajat și are datorii de 3.925 lei. Ce-i drept, anul trecut a fost unul extrem de dificil pentru toți artiștii, în condițiile în care majoritatea spectacolelor s-au anulat din cauza pandemiei.
Trupa Andre, varianta matură
Deși sunt departe de succesul de altădată, fetele de la Andre pot spera ca proiectul lor să meargă mai departe pentru că încă există nostalgici care își aduc aminte cu drag de perioada în care acestea erau în mare vogă. După reunirea din 2019, trupa Andre a scos câteva piese care au fost primite bine de fani: ”Reset la inimă” (7,2 milioane de vizualizări pe Youtube) și ”Nostalgii” (2,1 milioane vizualizări). De asemenea, varianta 2021 a piesei ”Moșule, ce tânăr ești” a reușit să strângă 900.000 de vizualizări în doar 3 săptămâni.