Din Bali, Lora își desființează fanii: ”Mi-e silă de unii dintre voi”! Scandal uriaș de la cazul lui George Floyd, americanul decedat după ce a fost arestat de polițiști

Aflată de 4 luni în Bali, Lora a fost făcută praf pe pagina de socializare după ce și-a îndemnat fanii să semneze o scrisoare deshisă anti-rasism și împotriva brutalității poliției, pornind de la cazul George Floyd.

Distribuie pe:

Autor: Radu Constantin

fara descriere


In articol:

Lora și-a amenințat fanii că-i blochează după ce pe pagina ei de socializare s-a creat un conflict neașteptat, pornind de la o postare prin care cântăreața își îndemna fanii să suțină cauza lui George Floyd, americanul de culoare arestat Minneapolis, SUA, după ce a încercat să plătească cu o bancnotă falsă și, ulterior, decedat în custodia poliției.  

fara descriere

Lora s-a arătat deranjată de mulți dintre internauți care au început să-și exprime îndoieli legate de acest caz: ba că moartea lui Floyd a fost regizată pentru a da naștere unei mișcări violente împotriva autorităților, ba că acesta era agent FBI sub acoperire sau chiar că acesta pur și simplu nu a murit. Auzind astfel de lucruri, Lora a explodat pur și simplu, acuzându-și fanii de lipsă de empatie.

Lora își desființează fanii în cazul George Floyd: ”Am antene 5G”

”Mi-e silă de unii dintre voi. Abia aștept să vă blochez pe toți ”inteligenții” cu teoria conspirației. Așa ați făcut și în cazul românilor blocați pe navă. Mă dezic de toate mentalitățile astea și de energia negativă pe care o eliberați în Univers”, a fost mesajul dur al Lorei postat pe contul ei de socializare.

Acesta a fost picătura care a umplut paharul, pentru că urmăritorii cântăreței au desființat-o pur și simplu pe aceasta. Lora a fost acuzată, printre altele, că nu este deloc interesată de cazurile grave din România, cum a fost cel al bărbatului din Vatra Dornei ucis cu un spray lacrimogen de jandarmi. Lora a răspuns că nu știe cazul pentru că nu urmărește știrile, iar acest lucru a pus și mai multe paie pe foc.

Citeste si: Lora, izolată în Bali! Cântăreața a găsit căsuța visurilor ei la doar 25 dolari, dar s-a trezit într-un coșmar! Fericită că a scăpat cu viață, s-a mutat la 5 stele

Citeste si: Haos în America! Marşuri, pagube materiale şi arestări în marile oraşe! Cetățenii nu mai țin cont de restricții

Citeste si: Autopsia lui George Floyd, dată publicității. De ce a murit bărbatul afro-american

În fine, nebunia a mers atât de departe încât Lora a fost acuzată de cineva că a știut de venirea pandemiei de coronavirus așa că a avut timp să-și facă bagajele și să plece în Bali. ”Dar tu cum ai știut să fugi înainte să apară coronavirus?”, a întrebat-o un abonat. ”Sunt iluminată. Prietenă cu Bill Gates și am antene 5 G”, a răspuns zeflemitor Lora.

Lora își desființează fanii în cazul George Floyd: ”E o luptă să fii femeie”

”În acest moment, eu trăiesc într-o țară cu altă rasă majoritară. Aici sunt în minoritate și totuși nu am simțit asta. Acum e prima dată când mă întreb... cum ar fi să fiu altfel decât majoritatea într-o țară în care se fac diferențe pe baza culorii pielii? Și ca femeie... e și mai greu. E deja o luptă să fii femeie pe picioarele tale și să suporți ”judecata” unora pentru cum te îmbraci, ce forme ai, ce vârstă ai, ce meserie ai... Trezește-te, lume, până nu se distruge tot. Suntem în 2020!”, a mai scris Lora.

Interpreta Lora se află de aproape 4 luni în Bali, după ce pandemia de coronavirus a prins-o pe cântăreață într-o vacanță alături de iubitul ei. Cei doi nu au mai avut cu ce să se întoarcă în țară și au rămas în izolare pe exotica insulă din Asia.

Fotografii: Xenia Haritonovici/Facebook Lora

 

Galerie foto  Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate