kanald.ro
Vedete
Dinu Maxer a vorbit despre violență și infidelitate, după divorț! Totul despre ultimii ani din mariajul cu Deea. Artistul a realizat târziu ce a făcut: „Trebuie să recunosc. Probabil era greu de acceptat pentru o femeie!”
Dinu Maxer și-a deschis din nou sufletul în fața publicului său și a făcut o serie de dezvăluiri despre ultimii ani din mariajul cu fosta soție, Deea Maxer.
Deea și Dinu Maxer au trăit o frumoasă poveste de dragoste, însă care s-a terminat după aproape 18 ani. Cei doi foști soți au anunțat că divorțează prin intermediul unui mesaj comun postat pe rețelele de socializare, pe data de 28 martie, aceasta fiind și ziua în care Deea și Dinu au semnat actele de divorț. În jurul acestei separări s-au spus vrute și nevrute, iar în primă fază, admiratorii cuplului nici nu au vrut să accepte că cei doi și-au spus ”Adio”, mulți fiind de părere atunci că aceasta ar fi o strategie de promovare sau o glumă, însă în timp, cu toții și-au dat seama că vestea a fost pe cât se
Ei bine, nu a durat mult nici până când s-au făcut dezvăluiri legate de motivele care au condus la separare, iar cel care a fost mai ”vocal” privind acest subiect a fost chiar Dinu Maxer, care a făcut declarații despre divorț, fără nicio reținere, fiind extrem de transparent privind întreaga situație.
Așa s-a întâmplat și recent, căci în cadrul emisiunii Cristinei Șișcanu, Dinu și-a deschis sufletul din nou și a vorbit despre ultimii ani petrecuți în mariajul cu mama copiilor lui, Deea Maxer. Vedeta a dorit să explice, din nou, că între el și fosta soție nu a existat niciun motiv serios de despărțire, precum violență sau infidelitate, ci pur și simplu discuții, care porneau de la lucruri mărunte.
„Cristina Sicanu: Oamenii din afară tot timpul se gândesc că a fost cu siguranță un motiv de ăsta, fie infidelitate, fie certuri, violență.
Dinu Maxer: Da, era atât de simplu dacă era așa. Știi că e întrebarea aceea la orice cuplu: Peste ce lucruri nu ai trece? Eu care sunt un bărbat extrem de mândru, nu vreau să spun mai multe, dar sunt un bărbat foarte mândru și gelos, pentru mine ar fi fost atât de simplu să fi fost infidelitatea, dar nu a fost infidelitatea.
Deea a avut succes de la început, a bătut niște recorduri fantastice în România (n.r- cu afacerea cu cosmetice) și a făcut din acest lucru o afacere. Problema era că ea considera, mă rog, să zicem așa, că eu nu reușeam să fiu la fel de implicat.
”, i-a povestit Dinu Maxer Cristinei Șișcanu.
Dinu Maxer îi dă dreptate fostei partenere în anumite privințe
Totuși, deși la momentul respectiv nu-și dădea seama de anumite lucruri, acum, Dinu Maxer susține că înțelege mai bine ceea ce îi spunea fosta soție când încă formau un cuplu.
Legat de carierele lor, bărbatul a explicat că el intrase într-o ”hibernare profesională”, ceea ce nu prea era pe placul Deei, însă abia după divorț, chiar și artistul recunoaște că îi dă dreptate fostei partenere.
„Cristina Șișcanu: Sunt perioade când soțul aduce mai mulți bani în casă și sunt perioade când se întâmplă invers, mai ales în zilele noastre, când femeile au început să câștige la fel de mult ca bărbații sau chiar mai mult.
Dinu Maxer: Afacerea aceasta continuă, chiar dacă suntem divorțați, ea este cumva pentru mine coordonator și chiar dacă acum încasăm pe două firme, afacerea e la fel de prosperă și totul e în regulă din punct de vedere al business-ului.
Cristina Șișcanu: Eu acum nu vreau să fiu părtinitoare și să îți țin ție partea. O apreciez pe Deea și mi se pare o mamă extraordinară, foarte implicată și în zona profesională. Eu nu te-am văzut pe tine că ai stat toată viața tântor acasă.
Dinu Maxer: Probabil așa vedea ea în timp și trebuie să recunosc că așa era. Știi cum e un fotbalist care chiar dacă e implicat realizează că nu mai poate să țină pasul cu cei tineri? Oarecum acolo eram eu, în zona respectivă. Adică eu m-am dat în spate și încercam să-i facilitez ei. Adică eu eram și tată și mamă pentru copii și așa mai departe. Pentru viitor și pentru o femeie care m-a văzut până în urmă cu câțiva ani un mascul alfa probabil era greu de acceptat. Astea sunt supoziții, dar sunt convins că acolo undeva e adevărul. Acum, după despărțire, eu trezindu-mă îmi dau seama că intrasem într-o hibernare profesională ciudată. Eu fac foarte multe lucruri de atunci și oarecum fără să vreau îi dau dreptate. Nu a fost doar aspectul acesta, dar este unul dintre lucrurile destul de importante.”, a mai spus Dinu Maxer.
Dinu și Deea Maxer