Doi ieseni au ajuns cu buzele umflate la spital dupa ce au mancat capsuni! Ce li s-a intamplat?

Autor: A.M.

Doi ieseni s-au prezentat la Spitalul de uRgente "Sfantul Spiridon" Iasi, dupa ce au dezvoltat reactii alergice la capsuni.
Potrivit Adevarul, cei doi pacienti au avut nevoie de ingrijiri medicale, iar in urma evaluarii lor, femeia si barbatul au fost diagnosticati cu edem Quincke si supusi tratamentului.
„Bărbatul a precizat că a dezvoltat reacţia alergică după ce a mâncat căpşuni. Femeia ne-a explicat că înainte să se confrunte cu reacţia alergică a spălat cu clor şi a mâncat căpşuni, deci nu era sigură la ce anume a dezvoltat reacţia alergică.

Aşa cum sunt persoane care nu tolerează oul, peştele sau carnea, aşa sunt şi persoane care nu tolerează fructele. Nu ştim cu exactitate dacă este o reacţie alergică la o substanţă din căpşuni sau la o substanţă cu care au fost stropite fructele”, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu medic-şef UPU-SMURD Iaşi.


Spre deosebire de socul anafilactiv, edemul Quincke nu ajunge imedita la soc prin insuficienta respiratorie, ci s emanifesta prin edem.
Aceasta reactie poate fi identificata, initial, prin umflarea buzelor si a fetei, iar in unele cazuri poate conduce si la senzatie de mancarimi in zona afectata.
 

Distribuie pe:
Abonează-te pe

Citește și:

Liliana a vrut sa intrerupa sarcina, insa medicul a fugit din sala de operatie si a lasat-o sa isi faca singura avort! Motivul bizar care l-a speriat pe ginecolog

Induiosator! Adevaratul motiv pentru care barbatii insala! Nu, nu are legatura cu sexul

Ce mesaj a transmis Ilinca Vandici, dupa ce Andreea Banica a acceptat sa ii tina locul la "Bravo, ai stil"?

Tudor Chirilă, revoltat în urma a ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Foișor: „Suntem mințiți cu bună știință”

Adevărul despre Andreea Marin. Cine a fost, de fapt, primul ei soț

Radu Bănică, fiul lui Ștefan Bănică rupe tăcerea! Ce îi făcea Andreea Marin când era copil!

Prințul Philip, gest incredibil înainte de a muri. A proiectat mașina care îi duce sicriul. FOTO

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies