kanald.ro

Vedete
Doinița Oancea, imagine din dormitor. Cu cine s-a fotografiat actrița în pat: „Postez cu soțul”
Doinița Oancea nu se mai ferește de fanii săi.
Doinița Oancea este una dintre cele mai apreciate tinere actrițe de la noi. A interpretat roluri de excepție pe micile ecrane și astfel s-a făcut remarcată și iubită la scară largă.
Însă, după multele seriale românești în care a apărut, în ultimii ani, vedeta a decis să se axeze mai mult pe afacerile personale.
Doinița Oancea și Alexandru Ion, prinși ”în fapt”
Doar că acum s-a reîntors la prima sa iubite: filmul. În curând, va apărea pe micul ecran alături de alți actori cunoscuți, dar și debutanți.
Până atunci, însă, dacă totul a fost ținut secret până nu de mult, vedeta dă totul din casă. În acest fel și și-a pus fanii pe jar cu ultimele sale declarații făcute în mediul online.
Pe Instagram, unde este foarte activă și unde își pune sufletul pe tavă în fața admiratorilor, deloc puțini la număr, Doinița Oancea a apărut în ipostaze intime, direct din patul matrimonial în care era alături de soțul ei.
Da, soțul ei… din film, căci acum nu vorbim de viața sa reală, ci de viața amoroasă a personajului căruia îi va da în curând viață pe micile ecrane. Iar în serialul românesc ce va apărea în curând, partenerul de viață al Doiniței Oancea este nimeni altul decât Alexandru Ion.
”- Pot să postez cu soțul. Bună, frumosule, ce faci?
– Bună!
– Noi filmăm!
– Așa facem”, este dialogul celor doi actori.
Doinița Oancea, imagine din dormitor
Doinița Oancea spune că revenirea pe micul ecran a venit în cel mai bun moment pentru ea, iar personajul pe care-l interpretează i se potrivește mănușă.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
„Mă bucur mult că fac parte din acest nou proiect. Încă de când am citit primele episoade, mi-a plăcut tare mult cum se dezvăluie personajele şi firul poveştii. Am rezonat cu Gabi a mea încă de la primele replici. E colorată, puţin acidă, atunci când e cazul, simpatică, ironică, inteligentă şi foarte intuitivă!’, a mărturisit Doiniţa Oancea.
De cealaltă parte, și Alexandru Ion se arată entuziasmat de noua provocare profesională pe care o va îmbrățișa.
Actorul spune că se bucură pentru că face parte dintr-o așa frumoasă echipă, dar mai ales pentru că trebuie să interpreteze un personaj care pentru el este o noutate. În serial, el îl va juca pe Petru, un personaj cheie, dar mereu aflat în umbra fratelui său.
„Îmi place să cred că Pavel va fi o pată de culoare și o sursă de umor, dar și un veritabil om din umbră, capabil de acțiuni profund neașteptate. Mă bucură deopotrivă să revin în această echipă și să joc o tipologie mai degrabă nouă pentru mine, mai ales că asta se întâmplă într-un context care oferă ocazia unei dezvoltări ample, pe parcursul unui număr mare de episoade”, a declarat Alexandru Ion.