Doliu în fotbal! A murit la doar 43 de ani, de cancer la plămâni

Distribuie pe:

Autor: A.N.C.

 
Zhang Ouying, fotbalistă şi fostă componentă de bază a primei reprezentative a Chinei, s-a stins din viaţă, sâmbătă, în oraşul californian San Diego. Sportiva a fost răpusă de cancer.
 
Zhang Ouying a făcut parte din naţionala Chinei care a participat la Jocurile Olimpice de Vară Sydney 2000 şi Atena 2004, dar a evoluat şi la trei ediţii ale Campionatului Mondial, în 1999, 2003 şi 2007.
De asemenea, ea a fost medaliată cu argint alături de restul echipei, la campionatul Mondial din 1999.
 
 
Zhang Ouying s-a născut în oraşul Zhangjiakou, din provincia nordică Hebei, pe data de 2 noiembrie 1975. La Jocurile Olimpice din anul 2000, de la Sydney, ea s-a clasat cu naţionala pe locul 5, iar patru ani mai târziu, la Atena, a încheiat pe locul 9.
 
Zhang Ouying s-a măritat în 2006 cu un cetăţean american şi s-a mutat în SUA. În perioada 2010-2012 ea a antrenamt mai multe echipe la San Diego Futbol Academy in Carmel Valley, California, iar după aceea ea a antrenat echipe la San Diego Soccer Club, unde era cunoscută şi ca "Antrenoarea O", potrivit rtv.net.
 
Zhang Ouying a murit răpusă de cancer la plămâni.
 
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

50.000 de persoane s-au programat în prima oră pe plaforma de vaccinare

Anunț de ultimă oră! Medicii de familie vor primi 30 de lei pentru fiecare persoană vaccinată!

Ce s-a ales acum de fondatorul jocului Caritas. A fost unul dintre cei mai bogați români

Dana Budeanu dă de pământ cu președintele României

SUTE DE MII de români vor să se vaccineze! Înscrieri masive în doar două zile

Nu mânca iaurt, brânză sau lapte dacă iei aceste medicamente! Se crează o substanță toxică în corp care poate face ravagii în organism

Noul sezon „Survivor România” sparge audiențele

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies