Doliu in lumea muzicii! A murit in casa chiar in zorii acestei zile

Celebra cântăreaţă şi actriţă libaneză Sabah, considerată o veritabilă legendă în lumea arabă, a murit miercuri la vârsta de 87 de ani, a anunţat agenţia de presă libaneză Ani, citată de AFP.

Distribuie pe:

fara descriereSabah, al cărei nume real a fost Jeanette Gergis Al-Feghali, a murit în zorii zilei de miercuri, în reşedinţa ei de la periferia oraşului Beirut. Sabah s-a născut pe 10 noiembrie 1927 în satul libanez Bdadoun şi a debutat în industria muzicală în 1940, punând bazele unei cariere spectaculoase, care a inclus peste 3.000 de cântece şi 50 de albume.

Potrivit BBC, Sabah a avut în paralel şi o carieră impresionantă în cinematografie, în special în Egipt, unde a jucat în aproape 100 de filme. La puţin timp după debutul ei muzical, cântăreaţa a fost remarcată de producătorul de film egiptean Asia Dagher care a distribuit-o imediat în trei filme. Primul dintre ele, kalooga_36441" El-qualb louh wahid", a transformat-o într-o vedetă - şi de atunci a rămas cunoscută după numele personajului interpretat în acel film, Sabah.

Era cunoscută şi cu alte pseudonime pline de afecţiune, precum "Shahroura" (termen arabic pentru expresia "Pasăre cântătoare") şi "Sabbouha", un diminutiv pentru Sabah.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate