Doliu în politică! A murit primarul Vasile Voina

Autor: A.N.C.
 
Doliu în comuna Pungesti, primarul Vasile Voina a decedat dupã o lungã suferintã. Avea 61 ani si era foarte implicat în comunitate, însã cancerul l-a doborât. 
 
"Am primit vestea azi dimineată şi ne-a şocat pe toţi. Ştiam că e bolnav, dar nu atât de grav. Practic, a plecat pe 20 noiembrie şi ştiam că se internează la spital.
De atunci nu l-am mai văzut. Am înteles că avea o problemã la prostatã, la un moment dat ni s-a spus cã a fost operat la rinichi. Oricum nu mai contează, fiindcă de acum de dumnealui nu putem vorbi decât la timpul trecut. Dumnezeu să-l odihnească!", a declarat Edi Moraru, contabilul comunei.
 

 

 
Viceprimarul Constantin Butnaru este foarte afectat de moartea colegului sãu
 
"Am fãcut echipã bunã cu dumnealui la primãrie. Îmi pare rãu sã aud acum cã Vasile nu mai este printre noi. Nu pot sã vã spun foarte multe despre ce s-a întâmplat în ultima perioadã, pentru cã familia lui a fost foarte discretã.
Stiu cã a fost internat într-un spital din Bucuresti, apoi a fost transferat la Spitalul CFR din Iasi. Avea un bãiat la Iasi si se pare cã la acesta acasã a murit. 
 
Nu stiu foarte multe despre unde va fi înmormântat, dar vom afla de la familie toate detaliile si vã vom tine la curent. Dumnezeu sã-l odihneascã, cã a fost un om de echilibru, sufletist si care a stiut sã gestioneze si ca viceprimar în timpul evenimentelor de la Chevron, si dupã, tensiunile existente în comunã", a declarat Constantin Butnaru, viceprimarul comunei Pungesti, informeaza vremeanoua.ro.
Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Mesajul emoţionant de Crăciun al fiicei regretatului Aurelian Preda: "Tati, tu eşti îngerul meu păzitor"

Mihai Gâdea, alături de fiica lui, Karina! A anunţat, în lacrimi, că se zbate între viaţă şi moarte: "A avut un accident"

O fetiţă de şase ani şi bunica ei au murit într-un incendiu. Mama copilei a ajuns la spital după ce a aflat vestea

Horoscop Zilnic Miercuri 21 Aprilie 2021: Racii se bucură de o zi productivă, Săgetătorii se confruntă cu o tensiune copleșitoare

Diana Șoșoacă și-a ieșit din minți. Depune plângere penală: Să-l rețină pe domnul Cîțu imediat. E o amenințare cu moartea

SCANDAL MONSTRU! Dosar penal pentru Laura Cosoi. De ce este acuzata fosta iubita a lui Smiley

Istorie secretă. Rușii trimit la București un ambasador „killer”. Dezvăluiri din dosarele CIA

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies