
In articol:
Dominica Cibulkova este fosta câştigătoare a Turneului Campioanelor, iar recent a trecut prin câteva episoade nu prea fericite. Sportiva a fost acuzată că s-a vaccinat împotriva coronavirusului ”pe pile”. Atât ea, cât și soțul ei și-au făcut vaccinul anti-COVID19, chiar dacă nu se aflau printre persoanele prioritare din ţara ei.
Dominica a fost criticată dur în Slovacia și pusă la zid, după ce s-a vaccinat împotriva coronavirusului deși nu era rândul ei. Vedeta a ales să îşi ceară scuze public.Ba mai mult decât atât, sportive a transmis un mesaj public unde spune că s-a autopropus să devină voluntar în prima linie a celor ce luptă împotriva coronavirusului. Acest lucru l-ar face chiar în spitalul unde s-a vaccinat.
Dominica Cibulkova s-a vaccinat înaintea persoanelor prioritare
Sportiva a ținut să-și ceară public scuze de la persoanele care se aflau pe listele prioritare. De asemenea, Dominica spune că a plătit bani mulți pentru sistemul de sănătate din Slovacia.
" Vreau să-mi cer încă o dată scuze, pentru că eu şi soţul meu ne-am făcut vaccinul anti COVID-19. Îmi pare rău pentru toate persoanele vulnerabile şi pentru cei care încă aşteaptă să-şi facă vaccinul. Am făcut greşeala să cred că noi am fost pe lista pentru vaccinuri nefolosite.
Este o situaţie despre care nu vreau să mai vorbesc, dar aş dori să-mi ofer ajutorul. Îi transmit ministrului Sănătăţii că doresc să ajut ca şi voluntar în prima linie şi am contactat deja Ministerul Sănătăţii în acest sens.
În acelaşi timp, aş dori să clarific nişte lucruri apărute pe reţelele sociale şi în presă, în privinţa plăţilor de contribuţii la compania de asigurări de sănătate. Din 2009 încoace, am plătit 55.966,58 euro în Slovacia pentru asigurări de sănătate. Am fost scoasă de pe listă pentru doi ani, cât timp am stat în Dubai. Din 19.02.2020 sunt înregistrată din nou şi plătesc contribuţii la stat", a postat Cibulkova, pe Instagram.

Presa străină a scris, de curând, despre soţul fostei jucătoare de tenis care s-a vaccinat într-un spital din Bratislava. Când au aflat, cadrele medicale au fost foarte revoltate.
"Din moment ce ai primit un vaccin, care, conform legii, este disponibil doar pentru doctori, te invit să lucrezi în orice departament în care sunt tratați pacienții cu coronavirus", este mesajul unui medic, postat pe reţelele sociale. Totodată, Ministrul Sănătății a îndemnat-o pe sportivă să se înscrie ca voluntar în lupta împotriva coronavirusului și să trateze persoane care au COVID-19.