Dragonul Roșu, mistuit de foc

Noapte de foc pentru pompierii din București. Un incendiu puternic a izbucnit, marți seară, într-un spațiu de depozitare din Complexul Comercial Dragonul Roșu. Pompierii s-au luptat 10 ore în cadrul intervenției, la care au participat 28 de autospeciale și zeci de pompieri, mobilizați inclusiv din turele libere. Au ars aproape 4.000 de metri pătrați de hale. Incendiul a produs coloane foarte mari de fum, motiv pentru care a fost emis și un mesaj Ro Alert. Acțiunile de intervenție continuă miercuri cu 10 autospeciale, pentru îndepărtarea elementelor arse și lichidarea focarelor ascunse. Nu au fost victime, iar halele învecinate au fost protejate, însă pierderile materiale sunt consistente. Aflați mai multe AICI