
Amza Pellea (1931-1983) este considerat unul dintre cei mai completi actori romani, putand sa joace in egala masura comedii savuroase, cum ar fi "Nea Marin miliardar", sau drame de mare profunzime, asa cum a fost filmul "Osanda". Intr-un material aparut in "Jurnalul National", rudele marelui actor nascut la Bailesti au rememorat cateva intamplari nestiute care i-au marcat viata lui Amza.
"Amza si-a dorit sa fie inmormantat, in ciuda faptului ca parintii sai au fost incinerati. Dar in ultimele clipe le-a zis sotiei si fiicei "numai pamantul poate sa-mi stinga focul din piept". Purta in memorie si o chinuitoare amintire legata de incinerarea tatalui sau. "Batranul Amza (n.r. tatal actorului) si-a dorit sa fie incinerat, dupa ce asistase la o inmormantare la care cosciugul cu mortul a fost bagat intr-o groapa plina cu apa. Dorinta i-a fost respectata. La crematoriul Cenusa, dupa slujba, regula era ca un membru al familiei sa se uite pe o ferestruica de sticla cand mortul era bagat in cuptor. Amza a fost ales sa fie el martorul, pentru a-si proteja surorile. In momentul in care a fost bagat in foc, cadavrul tatalui s-a ridicat pentru o clipa. Nasul a albit pe loc!", ne-a dezvaluit finul, Liviu Dumitrascu", nota jurnalul.ro.