Drama neștiută a regretatului Vladimir Găitan! ”Am pierdut șapte copii” Familia actorului a fost amenințată DEZVĂLUIRI

Zi neagră pentru scena teatrului și a cinematografiei românești. Marele actor Vladimir Găitan a încetat din viață la vârsta de 73 de ani. El suferea de o boală teribilă, care îi fusese descoperită în urmă cu 30 de ani și care, se pare, a fost cauzată de explozia de la Cernobîl!

Autor: C.L.

In articol:

Anul trecut, regretatul actor Vladimir Găitan intrase într-iun plin scandal. El criiticase protestele Rezist ale actorilor, dar și încidentul violent în care fusese implicat Tudor Chirilă, la vremea respectivă. Vladimir Găitan a afirmat atunci că fiica sa, și ea actriță, ar fi fost agresată în mediul online, iar familia sa ar fi fost amenințată că ”trebuia să ardă pe rug”.

Puțină lume știe că familia lui Vladimir Găitan a fost marcată de o dramă, în urmă cu mai mulți ani.

”Mi-am dorit foarte mult copii. Când am hotărât să facem copii, am avut un necaz foarte mare. Soţia a avut probleme grave de sănătate. Şi-am pierdut şapte copii – şapte sarcini, în diverse etape, chiar şi copil născut”, a povestit Vladimir Găitan într-un interviu, cu ani în urmă, pentru Adevărul.

Citeste si: Cornel Palade a recunoscut motivul rupturii de Romică Țociu. „Ne-am certat de la..."- bzi.ro

Până la urmă, destinul a fost bun cu actorul și cu soția lui Tunde Găitan, cei doi au avut un băiat și o fată. Dacă fata, Gloria Găitan i-a urmat tatălui în carieră, fiind actriță, băiatul lucrează însă în domeniul financiar.

Citeste si: Fiica lui Vladimir Găitan, atacată de susținătorii lui Tudor Chirilă! Scandal uriaș în lumea scenei: ”Un actor PSD-ist e lingău, orb sau prost”

Citeste si: Coincidență bizară! Tudor Chirilă ar fi agresat-o și pe Andreea Raicu exact în același loc din București în care și-a pălmuit vecinul! Presa a scris că i-ar fi ciocnit mașina și că ar fi țipat la ea

Citeste si: Vladimir Găitan era asaltat de femei şi ajungea obosit la filmări: “Făceam tot posibilul să-l ferim cât mai bine de admiratoare, să nu cumva să fie prea obosit sau prea risipit”

Între Vladimir Găitan și soția lui Tunde, ”o unguroaică veritabilă”, cum spunea despre ea, a fost dragoste la prima vedere, iar după doar trei luni se și căsătoreau. (Vezi a cui iubită era soția lui Vladimir Găitan)

Regretatul actorul Vladimir Găitan: ”Fiica mea a fost agresată”

Într-o emisiune tv, Găitan spusese chiar că fiica lui a fost agresată, ia familia lui amenințată.

„Fiica mea a fost agresată prin Facebook. De altfel trag un semnal de alarmă pentru că mai nou, familia mea este amenințată de un domn că trebuie să ardem pe rug. Dacă am ajuns la chestia asta pentru o remarcă de a mea foarte adecvată și la obiect, legată de regulamentul Teatrului de Comedie... în regulament scrie că actorii trebuie să fie cu o oră înainte, pe scenă, pentru repetiții. Faptul că în loc să îi văd pe scenă i-am văzut în fața teatrului, pe mine m-a deranjat treaba asta. Mai ales că nici nu știau pentru ce sunt acolo, unii dintre ei. Eu nu am nicio treabă cu Tudor Chirilă”, a declarat Vladimir Găitan, la vremea respectivă, într-o emisiune tv. 

Distribuie pe:
Galerie foto 
Abonează-te pe

Citește și:

Aglomeraţie de vedete la aniversarea Teatrului de Comedie! Uite cum arată acum Vladimir Găitan sau cât de vesel a pozat Marcel Iureş! FOTO

Drama lui Vladimir Gaitan, actorul care se lupta cu o forma rara de cancer: "Starea lui nu e prea bună"

FOTO! Ea este fiica lui Vladimir Gaitan! Gloria este actrita si a jucat in mai multe piese alaturi de tatal ei

Horoscop 28 Noiembrie 2021: astăzi, Peștii primesc bani, Balanțele își rezolvă problemele

Doliu fără margini în România! A murit un mare actor. Îl știa lumea peste hotare

SMILEY se desparte de Gina Pistol! A aflat ce a făcut aceasta ca să devină prezentatoare la Antena 1! ESTE SCANDAL IMENS!

Anunţ negru! A murit un actor genial din România. Avea doar 42 de ani și a cucerit Europa

Situație disperată pentru campionii României la rugby! „Nu știm când vom ajunge acasă”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies