kanald.ro

Vedete
Drama neștiută prin care a trecut Nea Mărin! El și soția lui și-au pierdut fiul, la scurt timp după naștere: „Nu am trecut ușor, dar...”
Nea Mărin a vorbit despre tragedia prin care a trecut în urmă cu ani buni, atunci când și-a pierdut fiul.
Nea Mărin este mereu văzut cu zâmbetul pe buze, dar puțini știu că celebrul coregraf ascunde o adevărată dramă. El și soția lui au două fete de care sunt extrem de mândri, însă cei doi parteneri au mai avut un fiu, pe care, însă, din păcate, l-au pierdut la scurt timp după ce a venit pe lume.
Coregraful a vorbit despre acest subiect, precizând că nu i-a fost deloc ușor, însă alături de soția lui au reușit să fie puternici, mai ales că în viața lor a apărut și fiica lor, Larisa, care le-a mai alinat suferința.
„Nu am trecut ușor, dar împreună cu Mioara mea am depășit acest moment, iar Dumnezeu ne-a binecuvântat cu venirea Larisei, care a alinat mult din acea rană”, a spus Nea Marin pentru viva.ro.
Nea Mărin, mândru de fiicele lui
Nea Mărin este tatăl a două fete, Larisa și Dana, de care este extrem de mândru. Recent, coregraful a făcut o serie de declarații emoționante despre fiicele lui.
„În cazul Larisei, așchia a sărit foarte aproape de trunchi! Nu e ușor să lucrăm împreună, dar este extraordinar de productiv, de înălțător pot spune. Sunt foarte mândru de întregul ei palmares, de felul în care a ridicat și conduce această școală, pentru că nu e deloc simplu, mai ales că este prima școală de dans popular din România. Sunt foarte mândru de modul în care s-a conectat și a legat prietenii cu sute de oameni, de faptul că împreună cu ceilalți profesori din școală a creat o rețea de socializare vie, în aceste vremuri în care mai totul se petrece în mediul online.
Dana este partea serioasă și foarte conștiincioasă a familiei. Ea lucrează în domeniul bancar de zeci de ani și are o funcție de conducere care de cele mai multe ori o consumă, dar când finalizează un proiect și ne povestește, i se luminează chipul”, a mai spus Nea Mărin.