
kanald.ro
Exclusiv
Adriana Ochișanu a dezvăluit ce i-a spus fiului ei prima dată când s-a trezit din comă. Artista recunoaște și că s-a împăcat cu fostul soț și spune clar ce relație au în prezent.
Adriana Ochișanu, fosta noră a lui Nicolae Botgros, interviu în lacrimi, după ce fiul ei a ieșit din comă. În emisiunea ”Online Story by Cornelia Ionescu”, Adriana Ochișanu a dezvăluit ce se întâmplă în aceste momente cu băiatul ei, Cristian, dar și prin ce chinuri a trecut atât ea, cât și întreaga familie în zilele în care în care tânărul s-a luptat să supraviețuiască la Terapie Intensivă.
Acum, fiul său se simte mai bine, comunică, e adevărat greu, fiindcă va fi un proces dificil de vindecare, dar important este că a depășit faza critică.
Adriana Ochișanu a dezvăluit că faptul că fiul ei s-a trezit din comă este o adevărată minune de la Dumnezeu. Aceasta a mărturisit care au fost primele cuvinte pe care i le-a spus lui Cristian Botgros atunci când a deschis ochii.
„La moment atunci, mi-a venit așa să scriu, cum aș vorbi cu el. Mi l-am imaginat că este în fața mea și că îi spun toate lucrurile astea. Când s-a trezit din comă i-am spus că îl iubesc. M-am bucurat atât de mult. E foarte greu să treci prin astfel de momente, când îți vezi copilul suferind și când ești neputincios și nu știi cum să îl ajuți. Este o durere care nu se compară cu nimic pe lumea asta, să vrei să ajuți și să nu știi cu ce să ajuți copilul. E foarte complicat și îi mulțumesc lui Dumnezeu că a făcut o minune. Deci, medicii erau foarte rezervați, nici nu mai vreau să mai vorbesc. Noi toți am fost puși într-o situație... Abia acum realizez ce s-a întâmplat. Dacă mă întrebai acum o săptămână ce se întâmplă, nu știam ce să îți spun, ce să îți răspund, nu știam ce zi e, unde sunt”, a dezvăluit Adriana Ochișanu în emisiunea „Online Story by Cornelia Ionescu”.
Surpriză mare! Adriana Ochișanu s-a împăcat cu fostul soț. Artista ne-a dezvăluit în interviul exclusiv, cu lacrimi în ochi, că a reluat discuțiile cu Corneliu Botgros, de dragul fiului lor.
„Nu mă mai gândesc ce a fost în trecut. Pentru mine contează prezentul și viitorul. E foarte important să scoți această piatră și să poți să ierți din tot sufletul. Lucru acesta l-am făcut, am iertat pe toți care poate cândva au fost nedrepți cu mine. Am zis că trebuie să îmi scot această povară din suflet și să știi că atât de frumoasă este viața când ai sufletul ușurat.(...) Vorbim în fiecare zi. Preocuparea noastră este copilul, să îl vedem sănătos. Acum nu îmi arde de trecut, de ce a fost, de ce s-a spus, cine și ce a zis, chiar nu mă mai interesează. Vreau să îl văd pe Cristi pe picioare și sănătos. Asta își dorește și tatăl lui și bunelul. Toți vrem să îl vedem sănătos, să își vadă de viața lui și să ne bucurăm de el.”, a mai spus Adriana Ochișanu în emisiunea „Online Story by Cornelia Ionescu”.
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!