
In articol:
Jador s-a întors la Puterea Dragostei în urmă cu trei săptămâni şi este unul dintre cei mai îndrăgiţi concurenţi din casă. De când este din nou pe micile ecrane, artistul a acţionat pe două planuri. În primul rând a încercat să-şi încheie socotelile cu trecutul şi aici vorbim despre fosta lui iubită, Simina, dar şi să cunoască mai bine o altă frumuseţe.
Este vorba despre Simona, pe care a recunoscut încă de la început că o simpatizează. Mai mult decât atât, cei doi au fost în camera roşie împreună, iar cântăreţul a şi invitat-o pe blondă în oraş.
Ei bine, din flirturi şi tatonări nevinovate s-a ajuns la un episod care i-a lăsat fără cuvinte pe fanii solistului. Recent, Simona, Bogdan şi Roxana stăteau de vorbă când, la un moment dat, lângă ei s-a aşezat si Jador.
Toate bune şi frumoase până când cântăreţul a atins-o uşor pe Simona. Fără să clipească, aceasta i-a dat o palmă cu toată puterea, peste faţă, tânărului.
" Ce pune ăsta mâna pe mine? De ce mă atinge?", a început să ţipe blonda care susţine că este virgină.
Bogdan, şocat, a întrebat-o de ce l-a plesnit pe prietenul lui, dar, surpriză, Jador nu a ripostat.
Jador s-a răzbunat pe Simona!"Eu sunt total împotriva violenţei fizice"
" Eu sunt total împotriva violenţei fizice şi nu aş lovi niciodată, în niciun context, o femeie. Mi se pare o dovadă de proastă creştere, un gest de neiertat pe care nimic nu-l poate justifica. Mi-au scris mai mulţi că trebuia să o pun la punct pe Simona după ce mi-a dat o palmă sau că ar trebui să fiu mai dur cu Zănoagă şi cu Rafa...Poate că aşa este, dar eu mă respect, îmi respect familia, îmi respect susţinătorii şi nu vreau să-i dezamăgesc sau să mă fac de râs. Prefer de multe ori să ignor nişte atacuri decât să cobor la nivelul lor. Sper să mă înţeleagă toată lumea. Eu aşa am fost educat!", a declarat Jador pentru WOWbiz.ro.
Interesant este că Jador nu s-a supărat după ieşirea Simonei. Dimpotrivă! Pare că o îndrăgeşte din ce în ce mai mult deşi o ia des peste picior. Deunăzi, de exemplu, cântăreţul a râs de Simona pentru că tânăra nu reuşea să ajungă la un raft din frigider, să-şi ia o cutie cu suc.
În loc să o ajute, solistul a imortalizat momentul şi a pus poza pe insta story cu textul "Atunci când ai 1,30" şi mai multe feţe zâmbitoare. Am putea spune că aceasta a fost "răzbunarea" pentru palma primită...