E oficial! Decretul privind prelungirea stării de urgenţă, publicat în Monitorul Oficial

Decretul privind prelungirea stării de urgenţă a fost publicat, marţi seară, în Monitorul Oficial. Decretul instituie starea de urgenţă pentru încă 30 de zile, începând din 15 aprilie.

Distribuie pe:

Autor: M.B.

fara descriere


In articol:

Decretul privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României a fost publicat, marţi seară, în Monitorul Oficial. Primul articol prevede prelungirea stării de urgenţă, din 15 aprilie, cu 30 de zile, continuând, astfel, perioada instituită prin decretul emis de preşedintele Klaus Iohannis în 16 martie.

Parlamentul se va reuni, joi, de la ora 12.00, într-o şedinţă online, pentru a vota încuviinţarea prelungirii stării de urgenţă.

Citeste si: Anunțul oficial de la MAI! Ce nu avem voie să facem de Paște! Polițiștii vor împărți Lumina Sfântă

Klaus Iohannis a emis decretul de prelungire a stării de urgenţă

Decretul de prelungire a stării de urgenţă semnat marţi de preşedintele Klaus Iohannis  notează că se menţin măsurile dispuse prin actele emise pentru punerea în executare a Decretului nr.195/2020, în măsura în care prin noul decret nu se dispune altfel. De asemenea stabileşte că  Guvernul României efectuează, în regim de urgenţă, rectificarea bugetară, în vederea asigurării resurselor financiare necesare. Documentul instituie reglementări pentru mai multe domenii.

- Sunt interzise e interzice organizarea şi desfăşurarea: mitingurilor, demonstraţiilor, procesiunilor sau oricăror altor întruniri, în spaţii deschise; oricăror altor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise.

- Sunt menţinute interdicţiile referitoare la ceremoniile religioase

- Instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională pot organiza şi derula, pe durata stării de urgenţă, proceduri de atribuire în vederea încheierii de acorduri-cadru, pentru acoperirea necesarului de mijloace specifice de protecţie şi intervenţie, prin procedura de negociere fără publicare prealabilă, conform legii. Necesarul de mijloace specifice de protecţie/intervenţie, inclusiv cantităţile maxime de astfel de mijloace, se aprobă prin hotărâre a Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.  Perioada acordului-cadru nu poate depăşi 3 luni de la data încheierii acestuia. Contractele subsecvente se încheie pe baza acordurilor-cadru, până la atingerea cantităţilor maxime.

- Instituţiile din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională pot angaja fără concurs, la nevoie, pe durată determinată de 6 luni, personal din sursă externă sau cadre care au trecut în rezervă, cărora le-au încetat raporturile de serviciu.

Citește continuare AICI. 

Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate